Atac armat, în miezul zilei, în centrul municipiului Constanța. Un bărbat înarmat a intrat într-o curte și a tras asupra proprietarului
El l-a rănit în zona feței, apoi a fugit. Din imagini se vede cum un bărbat, bine camuflat, fuge pe stradă, după ce a tras cu arma, potrivit stiripesurse.ro.
El a intrat într-o casa din zona Tomis II din Constanța, unde locuiau o bătrână de 97 de ani și fiul ei, un septuagenar. Potrivit unor surse apropiate anchetei, este posibil ca bărbatul să fi greșit adresa, peste drum de ei locuind un interlop din zonă, într-o casă închiriată. Marți, în jurul orei 11.30, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 1 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat ar fi intrat în curtea locuinței unei alte persoane, având un pistol ( posibil cu bile) și ar fi tras asupra proprietarului, apoi ar fi părăsit zona. Proprietarul imobilului ar fi fost rănit în zona bărbiei și ar fi primit îngrijiri medicale. La fața locului au fost direcționate toate patrulele Poliției Municipiului Constanța. Cercetările în acest caz continuă, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii evenimentului și luării măsurilor legale ce se impun, au transmis polițiștii constănțeni.
Cetățeanul TV