Astăzi începe vaccinarea efectivă. Valeriu Gheorghiţă: Vom vaccina 20.000 de persoane pe zi!

Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a declarat că de luni, 4 ianuarie, activitatea de vaccinare anti-Covid va fi începută în peste 90% din cele 370 de centre destinate vaccinării personalului medical.

În acest mod, se va ajunge la circa 20.000 de persoane imunizate zilnic.

„Eu cred că vom reuşi să acoperim într-un timp relativ scurt, cel puţin până la jumătatea lunii ianuarie, mare parte din personalul medico-social. Din 4 ianuarie, 5, 6 ianuarie, ar trebui să avem cel puţin 20.000 de persoane vaccinate pe zi”, a precizat acesta. Gheorghiță a adăugat că se creează astfel posibilitatea ca, din a doua jumătate a lunii ianuarie, să înceapă deja vaccinarea pentru etapa a doua din strategia de vaccinare, destinată personalului din centrele medico-sociale.

În a doua etapă, ritmul vaccinărilor ar urma să fie accelerat și mai mult. El va depinde însă de cantitatea de doze care vor fi disponibile. „Trebuie să ţinem cont, pe de-o parte, de disponibilitatea vaccinurilor. Se poate accelera, pentru că în etapa a doua sunt prevăzute circa 900 de centre de vaccinare. Important este să avem o disponibilitate suficient de mare a vaccinului, pentru că avem un calendar de livrare săptămânal, cel puţin pentru vaccinurile de la compania Pfizer. S-au contractat din partea României circa 8,5 milioane de doze pentru prima etapă, practic pentru primul contract”, a mai specificat coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare.

Autoritățile au anunțat că duminică, 3 ianuarie, a început distribuirea a peste 36.000 de doze de vaccin solicitate de centrele de vaccinare din fiecare județ. Necesarul de vaccinuri este contabilizat, cu o zi înainte, de direcțiile de sănătate publică, care îl transmit către centrele regionale de stocare a vaccinului.

În total, în cele 8 zile de la începutul vaccinării pe teritoriul României, au fost imunizate cu serul anticoronavirus de la Pfizer 13.596 de cadre medicale.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.