Astăzi începe operațiunea de ridicarea a mașinilor parcate neregulamentar în București

Incepe ridicarea masinilor parcate neregulamentar in Bucuresti
sursa : Google

Luni, 26 august, Primăria Capitalei va începe ridicarea maşinilor parcate neregupamentar.  Este vorba de autoturismele care vor bloca instituţii, căi de acces sau traficul, transmit reprezentanții Primăriei. Ridicarea se va face non-stop şi va costa 500 de lei pentru un autoturism. Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu și transmite pe pagina de Facebook a instituției că mașinile parcate ilegal nu pot fi ridicate de polițiștii locali, ci numai de cei rutieri.

Primăria Municipiului Bucureşti pune în aplicare, începând de astăzi, prevederile Regulamentului privind ridicarea, transportul, depozitarea şi eliberarea vehiculelor staţionate neregulamentar, aprobat prin HCGMB nr. 371/26.06.2019.

Potrivit reprezentanților Primăriei, proiectul vine „în sprijinul fluidizării traficului din Capitală şi vizează strict acele vehicule care staţionează neregulamentar pe principalele artere din Bucureşti şi care blochează circulaţia vehiculelor de intervenţie în caz de urgenţă, ambulanţe sau maşini de pompieri, precum şi accesul în spitale, şcoli, instituţii publice, dar şi circulaţia mijloacelor de transport public sau activitatea utilajelor de deszăpezire şi salubrizare.”

Maşinile parcate neregulamentar care vor fi ridicate vor fi depozitate în spaţiile special amenajate din Bulevardul Timişoara nr. 161-163, Sector 6 şi Bulevardul Metalurgiei nr. 69-71 (str. Drumul Jilavei nr. 113), Sector 4, care vor avea program de funcţionare 24/24 ore, astfel încât maşinile ridicate să poate fi eliberate la orice oră.

Ulterior, cetăţenii aflaţi în această situaţie vor putea suna gratuit la numerele de telefon 021/9544-Brigadă de Poliţie Rutieră sau 021/9752 -Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti, pentru a afla în care dintre cele două spaţii se află autoturismele şi pentru a le putea recupera.

Care sunt tarifele de ridicare

– 200 de lei, pentru vehicule cu masa totală maximă autorizată de până la 5 tone, inclusiv.

– 270 de lei, pentru vehicule cu masa totală maximă autorizată de peste 5 tone.

Tarife de transport sunt:

– 150 de lei, pentru vehicule cu masa totală maximă autorizată de până la 5 tone, inclusiv.

– 200 de lei, pentru vehicule cu masa totală maximă autorizată de peste 5 tone.

În funcţie de perioada de depozitare, calculată din momentul depozitării efective a vehiculului, se percepe un tarif de 150 lei/zi.

Aşadar, pentru un autoturism precum un Logan, costul de ridicare, transport şi depozitare (pe o zi) ajunge la 500 de lei.

Avocatul Poporului contestă ridicarea mașinilor parcate ilegal în București

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu și transmite pe pagina de Facebook a instituției că mașinile parcate ilegal nu pot fi ridicate de polițiștii locali, ci numai de cei rutieri. Avocatul Poporului cere prefectului de Bucureşti să atace în contencios hotărârea Consiliului General priviAvocatul Poporului s-a sesizat din oficiu și solicită Prefectului Municipiului București atacarea în contencios a Hotărârii nr. 371/2019 a Consiliului General al Municipiului București, privind ridicarea, transportul, depozitarea și eliberarea vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă a drumurilor publice aflate pe rețeaua principală de străzi a municipiului București.

În urma examinării actelor normative în vigoare, Avocatul Poporului consideră, între altele, că HCGMB nr. 371/2019 nesocotește normele legale în aplicarea cărora a fost dată și stabilește competența alternativă a polițiștilor rutieri sau locali în constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor principale, iar nu competența exclusivă a polițiștilor rutieri, astfel după cum aceasta este reglementată de lege. HCGMB decide că, în calitate de agenți constatatori, polițiștii locali pot dispune măsura ridicării, prevederi ce contravin în mod flagrant art. 64 din OUG nr. 195/2002 și art. 2031 și art. 2032 din HG nr. 1361/2006”, precizează Avocatul Poporului.

În același timp, în opinia Avocatului Poporului HCGMB este un act administrativ care ar fi trebuit să se limiteze la a reglementa măsuri tehnice de realizare a ridicării și depozitării autovehiculelor în sarcina operatorilor si nu să reglementeze atribuții în sarcina polițiștilor rutieri, statutul juridic și atribuțiile acestora fiind reglementate prin lege specială.Avocatul Poporului solicită CGMB să reanalizeze legalitatea actului administrativ emis.

LĂSAȚI UN MESAJ