Asociaţia Evoluţie în Instituţie susține că manifestaţia din Piaţa Victoriei a fost asumată de Partidul Platforma Acţiunea Civică a Tinerilor (PACT) prin reprezentantul său, Alexandru Dan Baban, care a notificat încă din iunie Primăria Capitalei cu privire la acest protest.
„Având în vedere că tot mai mulţi reprezentanţi ai Coaliţiei PSD-ALDE promovează prin declaraţii publice şi conferinţe de presă informaţii false, Asociaţia Evoluţie în Instituţie face următoarele precizări: Protestul din data de 10 august a avut un organizator, aşa cum prevede legea 60/1991 (Alexandru Dan Baban-Neacşu) . În data de 14 iunie, Primăria Generală a Municipiului Bucureşti a primit prin fax o declaraţie prealabilă, după modelul tip care se regăseşte în anexa 1 din legea menţionată mai sus. Conform art. 12 alin. 1 din aceeaşi lege, organizatorul are obligaţia de a transmite această declaraţie cu cel puţin 3 zile înaintea datei de desfăşurare a evenimentului. Atât timp cât nu a intervenit nici un act administrativ care să interzică adunarea publică sau retragerea declaraţiei de către sus-numitul Alexandru Dan Baban-Neacşu, aceasta este legală şi are organizator”, transmite Asociaţia Evoluţie în Instituţie.
Reprezentanţii asociaţiei civice subliniază că PACT îşi va asuma responsabilitatea prevăzută de lege. „Atât timp cât declaraţia prealabilă nu a fost retrasă de către organizator, din punct de vedere juridic, acesta îşi va asuma toată responsabilitatea prevăzută de lege, aşa cum sperăm că va face şi Jandarmeria Română”, mai precizează asociaţia.
Pe 8 august, cu două zile înainte de mitingul diasporei, a avut loc o întâlnire între Partidul Platforma Acţiunea Civică a Tinerilor (PACT) cu autorităţile locale din cadrul Comisiei de ordine publică din cadrul Primăriei Capitalei. PACT a anunţat la finalul întâlnirii că a notificat municipalitatea despre protestul diasporei din 10 august, însă nu îşi asumă organizarea lui, ci doar „mobilizarea oamenilor”. Viceprimarul Aurelian Bădulescu a explicat că dacă Federaţia Românilor de Pretutindeni a anunţat că renunţă la organizarea acţiunii de vineri din Piaţa Victoriei, a fost contactată următoarea entitate care a notificat PMB cu privire la organizarea unui eveniment, respectiv Platforma Acţiunea Civică pentru Tineri, care însă nu îşi asumă în scris organizarea protestului, fiind „organizator de fapt, nu de drept”. Bădulescu a precizat că reprezentantul PACT a refuzat semnarea unui protocol, aşa cum ar fi normal şi legal, astfel că a dat de înţeles că pentru PACT legea nu se aplică în acelaşi fel ca pentru toată lumea.
Mai mulţi oameni politici din coaliţia de guvernare au afirmat în ultimele zile că mitingul din 10 august s-a desfăşurat ilegal, pentru că nu a primit autorizaţie de la Primăria Capitalei şi nici nu a avut un organizator. Printre aceştia se numără ministrul de Interne, Carmen Dan, ministrul Apărării, Mihai Fifor, sau senatorul PSD Liviu Pop.
Cetățeanul TV