Așa arată vila lui Bogdan Olteanu construită pe terenul primit de la Biserică

În baza proiectelor de lege inițiate de fostul șef al Camerei Deputaților și devenite apoi legi, Biserica Ortodoxă Română a cerut, printre altele, retrocedarea a peste 200.000 de hectare de pădure. Bogdan Olteanu și-a ridicat un imens palat brâncovenesc de o mie de mp la Snagov tocmai pe un teren primit preferențial de la un lăcaș de cult.

Arestat la domiciliu în 2016 pentru o presupusă mită de un milion de euro, Bogdan Olteanu este inițiatorul unor proiecte de lege, în 2007 și 2008, care au favorizat în special Biserica Ortodoxă Română (BOR). În schimb, întâmplător sau nu, acesta a fost recompensat de Biserică, primind din 2005 un teren de 2.000 de mp pe marginea lacului Snagov.

casa-lui-bogdan-olteanu-11 flux24.ro

CITIȚI ȘI:

Portretul lui Lucian Netejoru, cel mai iubit magistrat de către Liviu Dragnea

Toate minciunile legate de deschiderea metroului din Drumul Taberei. Ministrul Cuc se pregătește să-l facă vinovat și pe Moș Crăciun

VIDEO Cu vacile pe DN1! Protest extrem al unui fermier împotriva corupției dintr-o primărie prahoveană

Torționar cu 90 de decese, dar fără judecată. La fel ca în Dosarul Mineriadei

Populația era înfometată, dar șefii PCR și familiile lor aveau tratamente de lux în străinătate

UPDATE Decizie finală în dosarul UDMR-istei care a preferat închisoarea în locul muncii

UPDATE Video cu pacienți umiliți la Spitalul Universitar din București. Reacția ministrului

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.