Aradul îşi lansează la târgul ECOMEDIU candidatura la titlul de Capitala Verde a Europei 2018

Fără penali în funcții publice

Capitala Verde a EuropeiCandidatura Aradului la titlul de Capitala Verde a Europei 2018 va fi lansată oficial la cea de-a XIII-a ediție a târgului ECOMEDIU, care va avea loc în perioada 14-16 octombrie, în organizarea Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Arad, în parteneriat cu Primăria municipiului.

Festivitatea deschiderii oficiale a ediției 2015 a târgului ECOMEDIU va avea loc miercuri la ora 12,00, la complexul EXPO Arad, ocazie cu care primarul Gheorghe Falcă va anunța oficial lansarea acestei candidaturi.

“Organizăm o nouă ediție, cea de-a XIII-a, a unei manifestări expoziționale de tradiție pentru instituția noastră. De această dată, avem și un obiectiv mult mai precis și anume acela de a orienta târgul ECOMEDIU înspre susținerea municipiului Arad în competiția pentru titlul de Capitala Verde a Europei în anul 2018, în acord cu politicile Comisiei Europene privind îmbunătățirea calității mediului înconjurător”, a declarat Tiberiu Ciul, directorul general al CCIA Arad.

Ediția din acest an a târgului ECOMEDIU reunește 40 de participanți care oferă produse și servicii menite să ducă la protejarea mediului înconjurător și respectiv la creșterea calității acestuia. Vor fi expuse și prezentate echipamente de salubrizare; tratarea apei și a aerului; echipamente de colectare, transport și tratarea deșeurilor periculoase și nepericuloase; proiecte de cercetare; voluntariat.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.