Aproape 73.000 de bucureşteni nu şi-au ridicat cardul de sănătate. 10.000 au fost atenţionaţi prin SMS

Cardul european de snatate

cardul de sănătateAproape 73.000 de bucureşteni nu şi-au ridicat cardul de sănătate, deşi acesta este obligatoriu din 1 septembrie la acordarea oricărui servicu medical.

Dintre aceştia, 10.000 au fost deja invitaţi prin SMS să-şi ridice documentul de la Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti (CASMB).

„Avem exact 72.987 de carduri de sănătate nesolicitate, pentru 10.000 dintre acte au fost trimise sms-uri şi tot nu s-a prezentat nimeni”, a spus Florentina Diaconu, şeful CASMB. Alte aproape 10.000 de carduri de sănătate ar mai fi de distribuit şi pentru asiguraţii de la Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Justiţiei (CASA OPSNAJ).

În Ilfov, mai sunt de distribuit 3.000 de carduri, a precizat şi preşedintele Casei judeţene de Asigurări de Sănătate, Aurelia Isărescu. Tot în Ilfov au fost tipărite 600 de duplicate, fiind încă de distribuit 367. „Am mărit numărul persoanlului de la ghişeu, pentru cei care vor solicita cardul de sănătate în aceste zile. Distribuim în medie între 80 şi 120 de carduri pe zi”, a adăugat Isărescu.

Din 1 septembrie cardul de sănătate este obligatoriu la acordarea fiecărui serviciu medical pentru asiguraţi, iar cei care au fost invitaţi să ridice documentele şi nu au făcut-o nu vor mai beneficia de servicii medicale gratuite, decât dacă sunt urgenţe medicale, a explicat preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Vasile Ciurchea.

În Capitală au foste returnate de Poştă 191.000 de carduri. Jumătate din numărul total al medicilor de familie au solicitat să distribuie cardurile de sănătate asiguraţilor de pe listele lor.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.