duminică, noiembrie 24, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăȘtiri de ultimă orăANI: Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, a fost în incompatibilitate

ANI: Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, a fost în incompatibilitate

-

Ion CălinoiuPreședintele Consiliului Județean Gorj, Ion Călinoiu, s-a aflat în incompatibilitate şi a săvârşit infracţiunea de fals în declarații în formă continuată, a constatat Agenția Națională de Integritate.

Ion Călinoiu s-a aflat în stare de incompatibilitate întrucât a deținut, simultan cu funcția de președinte al CJ Gorj, următoarele calități: expert pe termen scurt în cadrul Centrului Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic, în perioada 1 septembrie-15 decembrie 2012; expert pe termen scurt-expert comitetul local de dezvoltare a parteneriatului social/expert consorțiul regional Sud-Vest Oltenia la Inspectoratul Școlar Județean Gorj, în perioada 1 iunie-31 iulie 2013.

ANI susține că Ion Călinoiu a încălcat dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. k) din Legea nr. 161/ 2003, potrivit cărora: „Funcția de (…) președinte (…) al consiliului județean este incompatibilă cu: (…) orice alte (…) activități remunerate, în țară (…) cu excepția funcției de cadru didactic sau a funcțiilor în cadrul unor asociații, fundații sau alte organizații neguvernamentale”. Mai mult, Ion Călinoiu nu a menționat în declarațiile de avere depuse la datele de 11 iunie 2013 și 12 iunie 2014 veniturile obținute în baza contractelor încheiate cu Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic și Inspectoratul Școlar Județean Gorj.

În acest sens, ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu în vederea efectuării de cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de fals în declarații, prevăzută și pedepsită de art. 326 din Codul penal al României, cu aplicarea art. 35*, alin. (1) din Codul Penal al României.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

ANAF dă prime uriaşe angajaţilor care execută mai mulţi români

0
Angajații ANAF vor încasa prime echivalente cu cel mult trei salarii de bază (calculate în funcție de salariul funcționarului căruia i se acordă prima), potrivit informațiilor obținute de către Profit.ro. CITEŞTE ŞI: ANAF a pierdut un proces după ce...