Fostul antrenor al echipei naţionale, Anghel Iordănescu, senator în două mandate, 2004-2008 şi 2008-2012, face parte dintre cei 827 de foşti senatori şi deputaţi care au rămas fără pensiile speciale începând cu luna aprilie a acestui an.
438 dintre aceştia, printre care şi Iordănescu, au decis să atace în instanţă decizia prin care Parlamentul a abrogat pensiile speciale pentru foştii aleşi şi au spus că o dată câştigat, acest drept nu mai poate fi luat înapoi, Conform playtech.ro „Generalul Caşchetă” încasa anual 120.000 de lei, sumă cumulată din două pensii speciale. Activitatea fostului antrenor în cei 8 ani petrecuţi în Parlamentul României a fost una deloc impresionantă.
Ce activitatea a avut în Parlament
Conform cdep.ro, în perioada 2004-2008, Iordănescu a avut doar trei iniţiative legislative, două respinse definitiv, iar una retrasă de către Senat. Apoi, în al doilea mandat, 2008-2012, „Tata Puiu” a fost mult mai activ, a iniţiat 16 proiecte legislative, iar trei dintre ele au fost adoptate: „modificarea Ordonanţei Guvernamentale 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare”, Legea 53/2013, privind „instituirea zilei române” şi Legea 176/2013, care stipulează „modificarea şi completarea Legii 299 din 13.11.2007 privind sprijunul acordat românilor de pretutindeni”.
Cetățeanul TV