Anchetă la Poliţie după ce un bărbat încătuşat a fugit pe geamul secţiei chiar de sub nasul poliţiştilor!

Barbat Incatusat. Sursa foto: Tulcea News
Barbat Incatusat. Sursa foto: Tulcea News

Evadare ca în filme, în București, unde un bărbat a fugit din secția de poliție, deși, teoretic, era imobilizat cu cătușe.

În speță s-a deschis o anchetă, pentru a se determina cum a fugit omul de sub ochii oamenilor legii.

La data de 11.04.2022, în jurul orei 11.30, un tânăr de 19 ani, arestat preventiv, a evadat dintr-un birou al Secției 15 Poliție, prin escaladarea unui geam, în timp ce se afla la audieri, într-o cauză de furt calificat, împreună cu apărătorul său. Tânărul avea mâinile încătușate. La scurt timp, după aproximativ o oră, acesta a fost depistat de către polițiști din cadrul Secției 16.

Control la secţie

Se efectuează cercetări, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evadare. De asemenea, au fost dispuse verificări, prin structura de control intern, cu privire la modul în care polițiștii și-au îndeplinit atribuțiile în acest caz, anunță Politia Capitalei.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.