marți, decembrie 3, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăArticol principalAncheta cu 700 de polițiști și 250 de jandarmi în Complexul Europa

Ancheta cu 700 de polițiști și 250 de jandarmi în Complexul Europa

-

Aproximativ şapte sute de poliţişti şi 250 de jandarmi participă, miercuri, la un control în Complexul Europa din Bucureşti, fiind vizate infracţiuni de natură economică şi judiciară. Percheziţii au loc şi la locaţii din judeţele Ilfov şi Ialomiţa. Activitatea infracţională a fost monitorizată încă din luna februarie, iar o sută de persoane vor fi duse la audieri.

”Aproximativ 700 de poliţişti, din toate structurile Poliţiei Capitalei, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, acţionează într-un complex comercial situat pe raza sectorului 2. Acţiunea are loc în cadrul unui dosar ce vizează săvârşirea mai multor infracţiuni, atât de natură economică, cât şi judiciară”, a transmis, miercuri, Poliţia Capitalei.

Sursa citată a precizat că sunt puse în aplicare peste 40 de  autorizaţii de percheziţie în municipiul Bucureşti şi judeţele Ilfov şi Ialomiţa, precum şi mandate de aducere emise pe numele a peste 100 de persoane, suspecţi şi martori.

Persoanele urmează a fi audiate în sedii ale subunităţilor de poliţie de pe raza întregului municipiu.

”Întreaga activitate beneficiază de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale şi al Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale. Alături de poliţişti, participă şi peste 250 de jandarmi din cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti. Acţiunea are şi suportul aerian  asigurat de Inspectoratul General de Aviaţie din cadrul M.A.I”, a mai transmis Poliţia Capitalei.

Sursa citată a precizat că documentarea infracţiunilor cercetate a început în luna februarie, activitatea din această zi fiind programată încă de la începutul lunii iulie.

Rezultatele perchezițiilor

Un număr de 22 de persoane, între care şi un poliţist, au fost reţinute în urma percheziţiilor desfăşurate în Bucureşti şi judeţele Ilfov şi Ialomiţa, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de contrabandă cu ţigarete, punerea în circulaţie a unor produse purtătoare de marcă protejată sau contrafăcute şi desfăşurarea de activităţi de pază şi protecţie fără respectarea normelor legale.

 

Din datele şi probele administrate în cauză, începând cu luna februarie 2019, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – Poliţia sectorului 2 au documentat activitatea infracţională a unor persoane, desfăşurată în zona unui complex comercial situat pe raza sectorului 2, se arată într-un comunicat de presă comun al DGPMB şi Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 2, transmis AGERPRES.

Au fost puse în aplicare 53 de mandate de percheziţie domiciliară, la domiciliile şi locurile frecventate de persoane despre care existau date conform cărora ar fi comercializat ţigarete provenite din contrabandă.

Totodată, poliţiştii au verificat peste 400 de standuri şi au sigilat aproximativ 500 de standuri unde se comercializau produse purtătoare de marcă protejată sau contrafăcute.

În urma percheziţiilor au fost ridicate şi indisponibilizate produse cu marcă protejată sau contrafăcute care au fost încărcate în 12 camioane, sumele de 55.400 de lei şi 10.500 de euro, sisteme de supraveghere video, 46.000 de ţigarete şi un pistol cu bile.

Mandate

De asemenea, au fost reţinute 22 de persoane, urmând a fi prezentate magistraţilor, printre acestea aflându-se şi un poliţist, iar alte cinci persoane sunt cercetate după ce ar fi pus la dispoziţia comercianţilor spaţiu pentru desfăşurarea activităţii ilicite, cunoscând că acestea comercializează ţigarete provenite din contrabandă şi produse contrafăcute, existând suspiciunea rezonabilă că au înlesnit acest gen de infracţionalitate şi ar fi obţinut beneficii în urma acestor activităţi. Aceste persoane ar fi gestionat şi coordonat activitatea ilegală de pază şi protecţie în această zonă comercială, desfăşurate de persoane neautorizate, precizează sursa citată.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă cu ţigarete, punerea în circulaţie a unor produse purtătoare de marcă protejată sau contrafăcute şi desfăşurarea de activităţi de pază şi protecţie fără respectarea normelor legale, în prezent fiind continuată şi verificarea standurilor ce au fost sigilate în prima etapă a acţiunii, urmând a fi dispuse măsurile legale.

Întreaga activitate a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale, al Unităţii Centrale de Analiză a Informaţiilor şi al Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale precum şi de suport aerian asigurat de Inspectoratul General de Aviaţie din cadrul MAI. Alături de poliţişti au participat şi peste 250 de jandarmi din cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Europarlamentar PSD: Dispreț și zero răspunsuri din partea TikTok. Ce face Comisia Europeană?

0
Europarlamentarul Dan Nica, liderul Delegației PSD în Parlamentul European, a cerut din nou implicarea Comisiei Europene în ancheta legată de posibila implicare a aplicației TikTok în campania electorală din primul tur al alegerilor prezidențiale din România. Dan Nica și-a...