Amenințări cu arma, în plină stradă, în județul Dâmbovița

FOTO: Poliția Română/Facebook
FOTO: Poliția Română/Facebook

Un bărbat în vârstă de 50 de ani, amețit bine de alcool, a fost reținut de Poliția din Moreni, județul Dâmbovița. El a amenințat cu arma o altă persoană. El este acuzat de tulburarea ordinii și liniștii publice și amenințare.

Bărbatul de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore.

„În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că, în ziua de 29 mai, bănuitul, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict spontan, în timp ce se afla pe o stradă de pe raza municipiului Moreni, ar fi amenințat cu o armă neletală supusă autorizării, deținută în mod legal, un bărbat de 41 de ani. Bărbatul ar fi tulburat ordinea și liniștea publică. Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor. Iar, ca măsură complementară, s-a dispus indisponibilizarea armei”, se arată într-un comunicat al IPJ Dâmbovița.

Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz. La finalizarea acestora să se propună soluție prin unitatea de parchet competentă.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.