joi, ianuarie 9, 2025

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăȘtiri de ultimă orăAmbulanță implicată într-o coliziune în județul Galați

Ambulanță implicată într-o coliziune în județul Galați

-

O ambulanţă a Spitalului Municipal din Tecuci a fost implicată, miercuri noapte, într-un accident rutier pe DN 25.

Accidentul s-a soldat cu rănirea unui pasager, după ce şoferiţa care conducea autospeciala a pierdut controlul volanului şi s-a lovit de un podeţ din beton, informează IPJ Galaţi, potrivit ziare.com.

„În data de 8 ianuarie 2025, un autovehicul special pentru transport pacienţi, care aparţine Spitalului Municipal din Tecuci, condus de o femeie în vârstă de 42 de ani, din municipiul Tecuci, în timp ce se deplasa pe DN 25, în interiorul localităţii Barcea, din judeţul Galaţi, dinspre municipiul Galaţi către Tecuci, ar fi părăsit partea carosabilă şi ar fi lovit un podeţ de beton de pe marginea drumului. În urma impactului, un bărbat în vârstă de 53 de ani, pasager pe locul din dreapta-faţă al autospecialei, a fost rănit şi transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale”, a transmis IPJ Galaţi. Cauza accidentului ar fi neadaptarea vitezei la condiţiile de drum. Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Sesizare la DIICOT cu privire la informațiile false legate de demolarea unor baraje

0
Miniștrii Mediului și Energiei au sesizat DIICOT cu privire la informațiile referitoare la presupusa demolare a barajelor din România. Cei doi miniștri susțin că niciun baraj hidroenergetic din România nu va fi demolat și că toate informațiile menționate sunt...