Alexandru Rafila se vrea preşedinte

FOTO: gov.ro
FOTO: gov.ro

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi, la Bacău, că este prematur să se discute despre o eventuală candidatură a sa la Preşedinţia României.

CITEŞTE ŞI: Rafila îi dă peste nas lui Ciucă: Nu există niciun fel de informații referitoare la 4 decese!

Întrebat, într-o conferinţă de presă, dacă este posibilă candidatura sa la alegerile prezidenţiale din 2024, Alexandru Rafila a precizat că o astfel de postură este onorantă, dar necesită „cel puţin două elemente”.

Care ar fi condiţiile

„Unul este legat de sprijinul clar al unui partid politic pentru o astfel de candidatură şi alt element este legat de conştiinţa şi de pregătirea pe care o are o persoană – şi nu mă refer neapărat la mine – pentru o astfel de candidatură care înseamnă nu numai cea mai mare onoare ci şi cea mai mare responsabilitate într-o ţară. Aşa că este prematur şi nu are rost să facem speculaţii pe această temă”, a declarat Alexandru Rafila. Ministrul Sănătăţii s-a aflat joi, la Bacău, într-o vizită la Spitalul Judeţean de Urgenţă cu prilejul dării în folosinţă a heliportului unităţii sanitare.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.