Alertă pe Aeroportul Otopeni: Maşină de pompieri răsturnată!

Astăzi, la ora 06.40, o autospecială de pompieri aparținând Serviciului Salvare Stingere Incendii de pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București s-a răsturnat, în timp ce se deplasa pe platforma aeroportului.

CITEŞTE ŞI: Primarul din Otopeni acuzat că a mânărit cu Nelu Iordache 7 milioane de euro din bani publici a scăpat de puşcărie: Va sta în arest la domiciliu!

Nicio persoană nu a fost rănită, potrivit unui comunicat transmis de Compania Națională Aeroporturi București.

Traficul este în suguranţă

„Traficul aerian se desfășoară în siguranță, nicio cursă nu a fost afectată. La această oră, se lucrează pentru a repune autospeciala pe roți și a o tracta la o poziție izolată.

Serviciul Salvare Stingere Incendii este operațional, acționând cu alte 5 autospeciale pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București. Categoria de operare a aeroportului nu a fost afectată.

Incidentul este anchetat atât de către Poliția Transporturi Aeriene, cât și de către aeroport. Conducerea Companiei Naționale Aeroporturi București va lua cele mai drastice măsuri pentru a preveni astfel de incidente pe platforma aeroportuară.”, se mai arată în comunicat.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.