ALERTĂ METEO: Praf saharian de Paşte în România!

Foto: Facebook/Ministerul Mediului - România
Foto: Facebook/Ministerul Mediului - România

O masă de aer tropical, cu particule de praf de origine sahariană, avansează către sud-estul Europei și va ajunge inclusiv în România, potrivit meteorologilor.

Depunerile de praf vor fi semnalate la sfârşitul săptămânii, iniţial în sud-vestul ţării.

Preponderent în sud-vest

Administrația Națională de Meteorologie a anunțat, joi, printr-un comunicat de presă, că în perioada 30 aprilie – 3 mai circulaţia aerului, preponderent din sector sud-vestic, favorizează avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer tropical încărcate cu particule de praf de origine sahariană, în special către sud-estul Europei, inclusiv deasupra României.

CITEŞTE ŞI: Administraţia Naţională de Meteorologie avertizează: Trei zile de vreme anormal de rea

Concentraţiile particulelor de praf care urmează să ajungă deasupra României vor fi mult mai reduse, în comparaţie cu cele din zona Peninsulei Italice şi sudul Peninsulei Balcanice, afirmă meteorologii.

Ei spun că în România depunerile de praf vor putea fi observate la finalul săptămânii (1 şi 2 mai), în zonele şi în intervalele cu ploaie, la început în special în regiunile sud-vestice, apoi şi în restul ţării.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.