Comisia Europeană închide vineri în mod oficial mecanismul de cooperare și de verificare (MCV) pentru Bulgaria și România.
CITEŞTE ŞI: Iohannis, reacţie de ULTIMĂ oră după ce Comisia Europeană a acceptat ridicarea MCV
Mecanismul de cooperare și de verificare a fost introdus în 2007, la aderarea Bulgariei și a României la Uniunea Europeană, ca măsură tranzitorie menită să faciliteze realizarea de progrese în domeniul reformei sistemului de justiție și în cel al măsurilor anticorupție, precum și în ceea ce privește criminalitatea organizată, în cazul Bulgariei. Comisia abrogă acum cele două decizii prin care a fost instituit acest mecanism.
„Permiteți-mi să felicit Bulgaria și România pentru progresele importante realizate de la aderarea lor la UE! Statul de drept este una dintre valorile fundamentale pe care le împărtășim cu toții, la nivelul Uniunii, și ambele state membre au avansat considerabil în acest domeniu, realizând reforme importante în toți acești ani. Astăzi, a sosit momentul să recunoaștem aceste eforturi, punând capăt mecanismului de cooperare și de verificare. Activitățile din aceste domenii pot continua acum în cadrul ciclului anual privind statul de drept, cum este cazul tuturor statelor membre.”, a declarat Ursula von der Leyen.
Instituit în 2007
De la începutul MCV, în 2007, Comisia a raportat periodic cu privire la progresele înregistrate de Bulgaria și România în ceea ce privește reformele vizate de acest mecanism. În octombrie 2019, Comisia a publicat ultimul său raport din cadrul MCV referitor la Bulgaria, iar în noiembrie 2022, ultimul raport referitor la România. În cazul ambelor state membre, Comisia a concluzionat că acestea și-au îndeplinit în mod satisfăcător obligațiile stabilite în cadrul MCV la momentul aderării la Uniune și trebuiau să acționeze în continuare pentru punerea în aplicare a angajamentelor specifice formulate în concluziile rapoartelor. Activitatea de punere în aplicare a angajamentelor respective a fost finalizată în iunie 2023.
La 5 iulie 2023, Comisia a informat Consiliul și Parlamentul European că intenționează să închidă în mod oficial MCV pentru Bulgaria și România, toate angajamentele specifice formulate în concluziile rapoartelor MCV fiind acum puse în practică. Potrivit deciziilor de instituire a mecanismului, MCV se încheie atunci când toate obiectivele de referință sunt îndeplinite în mod satisfăcător. Deciziile anunțate astăzi reflectă concluzia Comisiei potrivit căreia această constatare este valabilă în prezent pentru ambele state membre.
Comisia așteaptă cu interes continuarea cooperării cu Bulgaria și România în cadrul ciclului anual privind statul de drept, la fel ca în cazul tuturor statelor membre.
Context
La 1 ianuarie 2007, data la care au aderat la UE, Bulgaria și România mai aveau încă progrese de realizat în ceea ce privește reforma justiției și măsurile anticorupție, precum și, în cazul Bulgariei, în ceea ce privește combaterea criminalității organizate. Comisia a instituit MCV ca măsură tranzitorie pentru a ajuta cele două țări să remedieze aceste deficiențe. Activitatea din cadrul MCV a început în 2007 și, în tot acest timp, a încurajat și a monitorizat procesul de reforme pe baza obiectivelor de referință. Astfel cum se prevede în deciziile privind MCV din 2006, acest mecanism se închide odată ce sunt îndeplinite în mod satisfăcător toate obiectivele de referință.
Cetățeanul TV