Alegerile locale, într-un singur tur. Curtea Constituţională a respins excepţia lui Liviu Avram

Alegerile locale de luna viitoare se vor desfăşura într-un singur tur de scrutin, au decis miercuri judecătorii Curţii Constituţionale, care au respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate ridicată de jurnalistului Liviu Avram.

Judecătorii CCR au respins ca inadmisibilă a doua contestaţie a jurnalistului Liviu Avram, care viza Hotărârea de Guvern privind calendarul de desfăşurare pentru alegerile locale. Excepţia privind neconstituţionalitatea actului normativ a fost respinsă pe motiv că jurnalistul nu avea calitatea de candidat la scrutinul din 5 iunie.

Jurnalistul Liviu Avram a pledat, miercuri, în şedinţa CCR, pentru alegerea primarilor în două tururi de scrutin, afirmând că admiterea excepţiei de neconstituţionalitate nu ar însemna o schimbare a jurisprundenţei Curţii, în timp ce procurorul a cerut respingerea excepţiei ca fiind neîntemeiată.

„Aşa cum este legea acum aceasta permite alegerea primarului în două tururi atâta doar că al doilea tur nu se organizează decât în caz de balotaj, la două săptămâni de la primul tur. Ceea ce contest eu de fapt şi sper că asta se înţelege din documentaţie este majoritatea cu care se alege primarul, în speţă majoritatea relativă care determină apoi aproape automat şi numărul de tururi. Şi ceea ce vă cer să decideţi este în ce măsură primarul astfel ales este organ reprezentativ, în sensul cerut de articolul 2 din Constituţie, câtă vreme dacă nu obţine măcar 50% plus unu din voturile exprimate, majoritatea se află de fapt în partea cealaltă la cei care nu l-au votat”, a declarat jurnalistul Liviu Avram, făcând trimitere la art.101 alin.(2) şi (3) din Legea nr.115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale.

Săptămâna trecută, CCR a respins o altă excepţie înaintată de jurnalistul Liviu Avram, care viza chiar legea de organizare pentru alegerile locale şi articolul privind desfăşurarea acestora într-un singur tur de scrutin. Judecătorii CCR nu s-au pronunţat pe fondul legii.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.