Alegerea primarilor în două tururi, pe ordinea de zi a Senatului. ALDE susține inițiativa PNL

OUG 114/2018 este o măsură foarte bună Cresc alocațiile pentru copii Moţiunea de cenzură a fost respinsă propunerile PNL lovitură coaliţiei PSD-ALDE

Iniţiativa PNL privind revenirea la alegerea primarilor în două tururi de scrutin se află luni pe ordinea de zi a plenului Senatului, urmând ca proiectul să fie adoptat tacit dacă nu se dă un vot final până la finalul şedinţei.

Deocamdată nu a fost redactat un raport de admitere sau de respingere a iniţiativei, după ce Comisia de administraţie a votat pentru adoptarea legii, iar Comisia juridică pentru respingerea sa. ALDE a anunţat, prin vocea preşedintelui Consiliului Naţional, Norica Nicolai, că susţine iniţiativa PNL, dar în Comisia juridică reprezentantul partidului a votat împotriva proiectului, în vreme ce cel din comisia de administraţie a votat ”pentru”.

Comisia juridică a Senatului a adoptat, în şedinţa din 6 noiembrie, un raport de respingere a iniţiativei PNL de reintroducere a alegerii primarilor în două tururi, cu șapte voturi ”împotriva” proiectului (PSD, UDMR şi ALDE) şi două voturi ”pentru” (PNL).

Cu două săptămâni înainte însă, pe 24 octombrie, Comisia de administraţie a Senatului, co-raportoare pe acest proiect, a respins raportul iniţial de respingere, ceea ce a echivalat cu adoptarea unui raport de admitere. Votul a fost de cinci ”pentru” (PNL, USR, ALDE) şi patru ”împotrivă” (PSD, UDMR).

Însumate voturile celor două comisii, însă, raportul comun care va ajunge în plenul Senatului va fi unul de respingere. Pe 2 noiembrie, după votul din comisia de administraţie, unde ALDE a votat alături de PNL pentru alegerea primarilor în două tururi, şi înainte votului din comisia juridică, unde ALDE a votat împotriva iniţiativei liberalilor, preşedintele Consiliului Naţional al ALDE, Norica Nicolai, a declarat că partidul pe care îl reprezintă îşi doreşte alegeri în două tururi pentru primari.

„Vrem alegeri în două tururi. Legitimitatea democratică este mult mai mare, în condiţiile în care lehamitea de politică este evidentă. Dacă vă uitaţi la structura prezenţei la vot a populaţiei, veţi vedea că tot mai puţini români aleg să participe la acest exerciţiu democratic. În aceste condiţii, este nevoie de al doilea tur de scutin pentru a da legitimitate celor care sunt aleşi. Formula cu un singur tur a creat un gen de vechil, de baron local. Cred că este bine ca, indiferent cine ar fi într-un mandat de decizie, să aibă un anumit tip de control democratic. Întotdeauna cel care are puterea la un moment dat tinde să şi-o conserve prin orice mijloace. Şi, din păcate, unii şi-au atins limitele de incompetenţă”, a spus Norica Nicolai.

Despre posibilitatea apariţiei unor tensiuni între ALDE şi PSD pe tema alegerilor locale în două tururi, Nicolai a spus că ALDE este partener de guvernare al PSD, nu ” o anexă” a social-democraţilor.

Termenul de dezbatere a iniţiativei PNL privind alegerea primarilor în două tururi a fost prelungit pe 23 octombrie, deşi proiectul intrase în plenul Senatului cu raport de respingere atât de la Comisia juridică, cât şi de la cea de administraţie.

Senatul este primă cameră sesizată în acest caz, urmând ca forul decizional să fie Camera Deputaţilor.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.