ALDE îl susține pe senatorul Ion Popa la şefia Senatului. Meleşcanu, exclus din partid, dacă acceptă propunerea PSD

Meleşcanu, exclus din partid, dacă acceptă propunerea PSD
Sursa : Google

După scandalul legat de nominalizarea lui Teodor Meleşcanu, pentru şefia Senatului, ALDE s-a reunit, marţi, în şedinţă de urgenţă și a decis să-l susțină pe Ion Popa. Totodată, orice membru care încalcă deciziile partidului va fi exclus din partid. Vizat este Teodor Meleşcanu, care a fost propus de PSD pentru şefia Senatului.

„Prima decizie e cea referitoare la susţinerea colegului senator Ion Popa pentru funcţia de preşedinte al Senatului României. A doua decizie pe care am luat-o a fost cea privitoare la pierderea calităţii de membru ALDE pentru persoanele care fără acceptul sau ssuţinerea partidului acceptă funcţii, conform prevederilor statutuare. Aceste decizii au fost luate cu o largă majoritate. A fost prezent şi domnul Meleşcanu care şi-a cerut scuze colegilor pentru situaţia pe care a generat-o. Nu putem accepta astfel de propunere din partea PSD, care iese din orice normă politică”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, la finalul şedinţei Biroului Politic Central al ALDE, citat de Mediafax.

Meleșcanu, propunerea PSD la șefia Senatului

Grupul senatorilor PSD a decis, luni, să îl nominalizeze pe fostul ministru de Externe Teodor Meleşcanu la şefia Senatului.

Întrebat de ce nu a renunţat la susţinerea PSD pentru şefia Senatului, deşi Călin Popescu Tăriceanu i-a cerut acest lucru, Meleşcanu a răspuns jurnaliștilor: „Am crezut că este o chestiune foarte importantă şi necesară”.

 

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.