Alarmă într-un bloc din cauza mirosului de gaze. Locatari evacuați

Zeci de locatari ai unui bloc din orașul Găești au fost evacuați, luni seară, din cauza mirosului puternic de gaze. Aceștia au anunțat autoritățile că pe scară există un miros puternic de gaze.

Pompierii Detașamentului Găești și reprezentanți ai companiei furnizoare de gaz s-au deplasat la blocul respectiv.

Persoane evacuate

23 de persoane care locuiau în 20 de apartamente au fost evacuate până la remedierea problemei.

“În această seară, 15 martie 2021, în jurul orei 18.48, pompierii Detașamentului Găești au fost solicitați să intervină pentru asigurarea de zonă în caz de miros puternic de gaze pe scara unui bloc din orașul Găești.

La locul evenimentului, echipajele de pompieri s-au deplasat cu o autospecială de intervenție și un echipaj de ambulanță SMURD.

Sosiți la locul evenimentului pompierii au procedat la evacuarea locatarilor din locuințe, de pe întreaga scară de bloc. Simultan cu deschiderea ușilor, din față și din spate, precum și a gurii de aerisire de la pod.

În urma evenimentului nu au rezultat victime. Au fost evacuate 23 de persoane din 20 de apartamente.

La locul evenimentului a intervenit și o echipă de la operatorul de gaze care, în urma verificărilor efectuate, a identificat multiple deficiențe la instalația de pe scara blocului. Și a dispus sistarea alimentării cu gaze a întregii scări de bloc până la remedierea defecțiunilor”, a comunicat ISU Dâmbovița.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.