Agenții de poliție își cer salariile și sporurile în stradă, în fața sediului Ministerului de Interne

Agenţii de poliţie protestează joi în fața sediului Ministerului de Interne, cerând majorarea salarilor, eliminarea diferenţelor mari de venituri dintre agenţi şi ofiţeri, plata sporurilor la nivelul salariului minim brut actual, precum şi modificarea unor prevederi privind programul de lucru şi repausul săptămânal.

Liderii Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie (SNAP), organizatorul protestului, susţin că prin această acţiune vor să atragă atenţia Ministerului de Interne şi Ministerului Finanţelor că poliţiştii nu sunt plătiţi corespunzător şi că o parte dintre prevederile legale privind salarizarea lor sunt încălcate.

Preşedintele SNAP, Adrian Diugu, a declarat pentru News.ro că la protestul de la sediul Ministerului Afacerilor Interne sunt aşteptaţi să participe aproximativ 2.000 de poliţişti, din Bucureşti şi din mai multe judeţe. Liderul sindical a spus că agenţii de poliţie solicită în primul rând plata sporurilor în raport cu salariul minim actual, de 1.450 de lei, şi nu cu cel din 2009. Diugu a explicat că în calcularea sporurilor tuturor poliţiştilor trebui să fie luat în calcul ca bază de referinţă salariul minim brut pe ţară prevăzut în HG 1/2017, respectiv 1.450 de lei.

Preşedintele SNAP a mai spus că alte revendicări vizează eliminarea diferenţelor mari de salarizare dintre agenţi şi ofiteri, problemă ce poate fi corectată prin adoptarea noii Legi a alarizării unitare, precum şi încheierea unui nou Acord Colectiv de Muncă, în condiţiile în care vechiul acord a încetat în mai 2016. Protestatarii mai cer modificarea Statutului poliţistului şi a unor prevederi dintr-un ordin din 2008 al Ministerului Afacerilor Interne privind programul de lucru şi repausul săptămânal al poliţiştilor.

Preşedintele SNAP a precizat că Ordinul din 2008 trebuie modificat pentru ca acel timp în care poliţistul stă acasă, dar ştie că poate fi chemat oricând la muncă, să fie considerat timp de muncă şi să fie plătit corespunzător. Adrian Diugu a precizat că SNAP a solicitat ca ministrul de Interne, Carmen Dan, să discute cu o delegaţie a protestatarilor, care să-i prezinte punctual toate revendicările.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.