Agenția Antidrog: Drogul Zombie nu există. Avocatul Poporului s-a autosesizat

drogul zombie

Agenţia Naţională Antidrog (ANA) susţine că nu există drogul Zombie, după ce a negat că a fost identificată prezenţa unei substanţe psihoactive noi. 

Agenţia Naţională Antidrog (ANA), în calitatea sa de coordonator naţional al politicilor publice antidrog, revine cu precizări în ceea ce priveşte apariţia, în România, a aşa-numitului drog Zombie. Evaluările disponibile în România, în acest moment, nu conduc la existenţa unei substanţe psihoactive noi. Din comunicările structurilor specializate rezultă că nu a fost identificată prezenţa niciunei substanţe noi psihoactive (SNP). Persoanele care distribuiau, în zona Turda şi Câmpia Turzii, substanţe psihoactive deja existente pe piaţa din România, au fost arestate de autorităţile competente”, anunță Agenția Antidrog într-un comunicat.

Avocatul Poporului s-a sesizat la drogul Zombie

Comunicatul ANA vine după ce Avocatul Poporului s-a sesizat marţi din oficiu cu privire la situaţia a numeroşi tineri care au fost găsiţi prăbuşiţi pe străzile din Câmpia Turzii. Conform Avocatului Poporului, presa a prezentat, în 19 septembrie, imagini cu tineri din oraş care ar fi consumat un drogul Zombie. Imaginile difuzate de presă arată mai mulţi tineri care par a fi sub influenţa drogurilor şi care au fost găsiţi pe trotuare şi în parcurile din localitatea respectivă.

Agenţia Naţională Antidrog susţine că, prin Observatorul Român de Droguri şi Toxicomanii (ORDT), este în permanent contact cu Observatorul European pentru Droguri şi Toxicomanie (EMCDDA), fiind parte a sistemului european de avertizare rapidă (EWS), care are rolul de a colecta, analiza şi de a schimba rapid informaţii privind drogurile sintetice noi, imediat ce acestea apar.

ANA anunţă că, vineri, la Câmpia Turzii, va avea loc o nouă întâlnire de lucru pe tema prevenirii consumului de substanţe psihoactive, la care vor participa reprezentanţii Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Cluj şi conducerea Primăriei Câmpia Turzii.

ANA aminteşte că implementează anual proiecte şi campanii de informare, sensibilizare şi conştientizare a populaţiei generale şi şcolare în legătură cu riscurile consumului de droguri, inclusiv de noi substanţe psihoactive.

 

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.