USR și-a ales candidatul pentru Primăria Sectorului 5. Progresiștii merg pe mâna lui Alexandru Dimitriu Paul, un avocat care a coborât din birourile luxoase ale unor clienți controversați, notează jurnaliștii de la Lumea Politică.
Potrivit CV-ului depus la Ministerul Justiției, atunci când a fost secretar de stat începe în 2003, Alexandru Dimitriu a avut primul job în 2003, la o editură juridică.
În 2007, progresistul și-a început stagiatura ca avocat la cabinetul suveranistului George Piperea.
La cinci ani distanță Dimitriu a ajuns la una dintre multele companii privatizate în condiții incerte de către statul Român. Progresistul era reprezentantul Certinvest și mandatarul lui Ioan Micula. Pe procură, Dimitriu a reușit atunci să adune voturile necesare pentru a se impune în cadrul Adunării Generale a Acționarilor de la Legume Fructe Militari, potrivit Lumea Politică.
Creditor pentru rechinii imobiliari
Politicianul apare într-un dosar mai vechi alături de soția sa și compania Romfelt Real Estate. Familia Dimitriu este creditor, iar firma este debitor. Romfelt este o companie care l-a avut ca și acționar pe Cristian Sima, broker-ul fugar cunoscut publicului pentru că a fost implicat în cel mai mare scandal bursier din România.
O altă anomalie legată de legătura dintre Dimitriu și această companie este legată de politică și afaceri. Politica USR este de conservare a urbanismului. Afacerile Romfelt sunt imobiliare, iar compania a dezvoltat un proiect mamut cu blocuri de 24 de etaje în zona Doamna Ghica.
Citiți întregul articol în Lumea Politică
Cetățeanul TV