Administraţia Naţională de Meteorologie: Cod galben de ploi şi vijelii în 25 de județe. Printre cele vizate, Dâmbovița, Vrancea și Buzău

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis miercuri o atenţionare Cod galben de ploi şi vijelii în 25 de județe. Ea este valabila până la ora 22.00.

Între orele 10.00 – 22.00, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în zona de munte, Transilvania, Maramureș. Dar si în cea mai mare parte a Moldovei și local în nordul Munteniei.

Vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului. Iar izolat, vijelii și grindină, potrivit stiripesurse.ro.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 20…30 l/mp și izolat 40…45 l/mp.

 Ce județe vor fi afectate

Sunt vizate județele Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Suceava, Bistrița-Năsăud, Neamț, Harghita, Mureș, Brașov, Covasna, Prahova. Dar si Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Gorj, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Hunedoara, Botoșani, Iași, Bacău, Vrancea și Buzău.

Manifestări de instabilitate atmosferică  vor fi pe arii restrânse și în alte județe din Muntenia.

Temporar, vor fi intensificări ale vântului în cea mai mare parte a țării. Vor fi viteze în general de 55…65 km/h în Moldova și local în Oltenia, Muntenia și Dobrogea.Iar în zona montană înaltă, cu precădere a Carpaților Meridionali, rafalele vor depăși 70…80 km/h.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.