Clotilde Armand și-a încheiat mandatul la Primăria Sectorului 1 într-un mod apoteotic: Primăria Sectorului 1 a fost supusă unei executări silite pe motiv că nu a achitat onorariile avocaților în dosarul Romprest. Au fost puse sub sechestru 19 autoturisme, inclusiv mașina utilizată de Clotilde Armand, dar și două ambulanțe și o mașinile de pompieri.
Primăria încă condusă de Clotilde Armand a fost executată silit de proprii avocaţi angajaţi în litigiile cu compania Romprest, casa de avocatură Muşat & Asociaţii. Printre vehiculele sechestrate se numără mașina utilizată de Clotilde Armand, două ambulanțe și câteva autospeciale de pompieri.
Clotilde, dintr-un scandal în altul
Recent, fostul om de încredere a lui Clotilde Armand, Dan Milea, a dezvăluit cum Armand încălca legea în perioada în care era primar. Acesta o acuză de abuz în serviciu și corupție după ce ar fi angajat fictiv un consilier care timp de doi ani de zile, iar un consilier al acesteia ar fi folosit, alături de soție, două mașini ale Primăriei Sector 1 în scop personal, cu acordul lui Clotilde Armand.
Concret, în perioada 2021-2023, Armand, alături de doi consilieri ai săi, ar fi angajat o persoană în mod fictiv la Primăria Sectorului 1, aceasta fiind remunerată din bani publici fără a se prezenta la muncă, potrivit epochtimes.ro. Mai mult, Milea susține că primărița ar fi permis și tolerat ca unul dintre consilierii săi să deturneze două autoturisme, o Toyota și un BMW, pe care le-ar fi folosit în interes personal împreună cu soția sa.
Clotilde Armand, trimisă în judecată
Nu este singurul prejudiciu pe care Clotilde Armand îl aduce Primăriei Sector 1. Clotilde Armand este trimisă în judecată într-un alt dosar în care este acuzată că s-a numit manager într-un program de anticorupție și și-a majorat singură veniturile lunare cu aproximativ 4.000 de lei pe lună.
Cu toate acestea, Clotilde Armand nu doar că a candidat la alegerile locale unde a pierdut competiția pentru Primăria Sectorului 1, ci acum va candida pentru un loc de parlamentar din partea USR.
Cetățeanul TV