Acuzaţii extinse pentru şefii Jandarmeriei în dosarul violenţelor de la protestul Diasporei

Acuzaţii extinse pentru şefii Jandarmeriei, mitingul diasporei

Procurorii militari au anunțat acuzaţii extinse pentru şefii Jandarmeriei, Cătălin Sindile, Laurenţiu Cazan şi Sebastian Cucoş, în dosarul violenţelor de la protestul din 10 august 2018.

Surse judiciare au precizat, pentru Mediafax, că Parchetul General a extins acuzaţiile în dosarul privind protestul din 10 august 2018 faţă de şefii din Jandarmerie (Cătălin Sindile, Laurenţiu Cazan şi Sebastian Cucoş).

Decizia vine după ce procurorul general interimar, Bogdan Licu, a declarat joi că va avea o întâlnire cu şefii principalelor structuri de parchet din cadrul Ministerului Public, dar şi cu reprezentanţii secţiei parchetelor militare cu care va discuta despre evoluţia dosarului privind protestul din 10 august 2018.

Şefii din Jandarmerie au fost puşi, de altfel, sub acuzare în acest dosar pe 21 septembrie 2018, fiind acuzaţi de abuz în serviciu, participaţie improprie la purtare abuzivă, participaţie improprie la fals intelectual, participaţie improprie la uz de fals. Alături de şefii din Jandarmerie a fost pus sub acuzare, la acel moment, şi secretarul de stat în MAI Dan Mihai Chirică.

Procurorii de la Parchetul General au înregistrat sute plângeri penale din partea unor persoane care au avut de suferit în urma intervenţiei jandarmilor la protest. În paralel, a fost deschis un dosar penal şi pentru ultraj, după ce mai mulţi jandarmi au fost răniţi de către protestatarii violenţi.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.