Acuzat că ţine în funcţii incompetenţi, Raed Arafat a IZBUCNIT: Munca noastră a fost umbrită de acuzaţii false

Raed Arafat

Secretarul de stat în MAI Raed Arafat s-a plâns că eforturile depuse de instituții, de IGSU au fost umbrite de acuzații „false de cele mai multe ori”.

Raed Arafat a declarat, în cadrul prezentării bilanţului activităţii Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă şi a instituţiilor subordonate pe anul 2020, că este cea mai „politizată stare de urgență” prin care s-a trecut până acum. Arafat a adăugat că este și perioada cea mai controversată pentru că au existat foarte multe opinii care au umbrit „această activitate extraordinară”.

Este cea mai politizată stare de urgenţă

„Pot să spun, din păcate, dacă vorbim de criza prin care am trecut şi prin care trecem acum, este cea mai politizată situaţie de urgenţă prin care am trecut până acum, lăsând la o parte toate celelalte prin care am trecut. Este cea mai politizată şi cea mai controversată, în sensul în care foarte multe opinii, foarte multe păreri, şi este normal, având în vedere durata lungă de existenţă a ei, dar a avut acest lucru şi impact, pentru că efortul făcut de instituţiile de achiziţii, de IGSU, întotdeauna a fost umbrit de acuzaţii, false de cele mai multe ori şi explicabile întotdeauna în mod corect, dacă eram întrebat despre modul de achiziţie, modul de transfer, de ce am făcut transferul cu Ministerul Apărării, de ce nu am lăsat o firmă să aducă materiale când nu exista transport internaţional funcţional. Toate aceste discuţii au umbrit un pic această activitate extraordinară, pentru care trebuie să le mulţumim tuturor care s-au implicat în ea şi care au făcut posibil să se realizeze dotarea la timp a personalului nostru de intervenţie”, a declarat Raed Arafat.

CITEŞTE ŞI: Raed Arafat, avertisment DUR: O relaxare precoce în anumite domenii poate să însemne o restricţionare mai mare ulterior!

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.