Carambol pe DN1, pe sensul spre Ploiești, în care au fost implicate 16 mașini, un microbuz și 40 de persoane, anunță ISU duminică noapte. Trei copii și trei adulți au ajuns la spital, alte două victime refuzând să meargă la spital.
Accidentul s-a produs în comuna Balotești. ”Pentru gestionarea optimă a evenimentului, au fost alocate mai multe resurse din cadrul ISU B-IF, respectiv, 2 austospeciale de stingere cu apă și spumă, 2 Descarcerări, 7 ambulanțe SMURD, 1 Unitate de Terapie Intensivă Mobilă SMURD, 1 Punct de Comandă Mobil și Directorul Operaţiunilor de Salvare Medicală”, a transmis ISU, potrivit g4media.ro.
Cetățeanul TV