Helmut Duckadam, portarul de legendă al celor de la Steaua București, câștigător al Cupei Campionilor Europeni, a murit, luni, 2 decembrie 2024. A fost supranumit „Eroul de la Sevilla”, deoarece în finala Cupei Campionilor Europeni din 1986 a apărat toate cele patru lovituri de la 11 metri pentru a aduce trofeul echipei sale, Steaua București.
Duckadam s-a confruntat cu mai multe probleme de sănătate în ultimii ani, iar în septembrie 2024 a fost supus unei intervenții chirurgicale pe cord deschis.
Vestea tristă a fost dată de Marcel Pușcaș.
„Acum am auzit că a murit unul dintre bunii mei prieteni. Un fost foarte bun coleg, fost foarte bun fotbalist. Este singurul român din Guinness Book. La doar 65 de ani s-a stins Helmut Duckadam, cel care a reușit să facă o țară fericită. Am vorbit acum o săptână, când erai vesel. Te-ai dus prea repede, prea repede, prietene. Dumnezeu să te odihnească! Ai fost un familist convins, un om generos, ai ajutat pe toată lumea atât cât ai putut. Drum lin, prietene”, a spus Marcel Pușcaș, într-un video pe care l-a postat pe pagina sa de Facebook.
Pe 25 martie 2008, Duckadam a fost decorat de către președintele României, Traian Băsescu, cu Ordinul „Meritul Sportiv” pentru rolul avut în câștigarea Cupei Campionilor Europeni de către Steaua, în 1986
Din 2010 până în 2020, Duckadam a ocupat funcția de președinte de imagine la FCSB.
În 2017 i s-a decernat titlul de cetățean de onoare al municipiului București.
Cetățeanul TV