Copreședintele AUR, Claudiu Târziu, este foc şi pară pe Diana Şoşoacă, senatoarea pe care a exclus-o din partid ieri seară după ce s-a dat în spectacol în Parlament.Târziu a precizat că AUR nu înseamnă Diana Şoşoacă.
„…Ce mai freamăt, ce mai zbucium…”
Excluderea din AUR a doamnei senator Diana Șoșoacă a provocat o avalanșă de reacții pe Fb. De la stupefacție și revoltă pînă la jubilație și urale. Eu unul mă așteptam. Că nu degeaba a intrat dânsa în folclorul urban: este personaj de caricaturi, ironii în versuri și glume video.
Problema celor care acuză AUR pentru această despărțire este de perspectivă. Una eronată, care îi duce la concluzii greșite și la gesturi descalificante cum ar fi amenințarea cu nu mai susțin AUR.
CITEŞTE ŞI: Exclusiv! Prima reacție a senatoarei Şoşoacă după ce a fost exclusă din AUR
CITEŞTE ŞI: SURSE | Șoșoacă, făcută țață și nesimțită în Senat, de colegii de partid. S-a coclit AUR-ul?
Perspectiva lor este că AUR era d-na Diana Șoșoacă și că fără această suprapunere ne aflăm în plină tragedie națională.
AUR nu e o persoană, ci, așa cum am mai spus, expresia politică a părții patriotice și creștine a poporului român.
Dacă AUR ar fi o persoană, am avea o mare problemă.
În AUR și în jurul AUR sunt mii de ostenitori pentru valorile și principiile pe care ni le-am asumat și care ne animă. Nu e deloc în regulă să-i reducem pe aceștia la zero în numele și în beneficiul de imagine ale unei singure persoane.
AUR este o instituție deja, dar este și mai mult: o stare de spirit, care nu poate fi dependentă în mod vital și, deci, fatal de o persoană.
Cei care au aderat la AUR sau care susțin AUR din afara partidului o fac pentru ceea ce avem de apărat și de promovat: națiunea, familia, credința și libertatea, nu în slujba unei persoane, indiferent cine și indiferent de calitățile și de meritele acesteia.
În concluzie, AUR nu este Diana Șoșoacă și nimeni altcineva.
AUR sîntem toți cei care lucrăm în sensul valorilor și principiilor AUR.
Cine crede altceva este într-o eroare majoră și mă tem că nu este AUR.
Cît despre opinia că despărțirea AUR de d-na Șoșoacă ar fi o nenorocire, să nu ne pierdem cu firea. Diferențele dintre noi erau ireconciliabile și, în ciuda prețuirii mele pentru anumite calități ale domniei sale, precum și a tentativelor de a ajunge la o modalitate de colaborare convenabilă ambelor părți, ruptura nu a putut fi evitată. Însă, dacă dn-a Șoșoacă e sinceră în demersul său politic, nu înseamnă că nu ne vom regăsi pe aceleași baricade ale interesului național pe mai departe. Doar că vom fi separați.
În felul acesta, d-na Șoșoacă și-a cîștigat o mai mare libertate de manifestare, pentru că, în mod evident, regulile partidului o incomodau, iar AUR își va putea derula mai departe proiectul politic potrivit strategiei, stilisticii și normelor sale. S-ar zice că toată lumea va fi mai în largul ei.
Nu văd deci nici o tragedie și nu înțeleg care sînt mecanismele care declanșează atîta patimă între susținătorii AUR și grupul de fani ai d-nei senator.
Nu în ultimul rînd, trebuie spus că o astfel de acțiune separată în Parlament era prevăzută încă de la început, de cînd am făcut înțelegerea electorală cu PNR, din partea căreia a venit pe listele noastre și vocala senatoare. Era o posibilitate care a devenit realitate. Să ne întorcem, așadar, la treabă”, a declarat Claudiu Târziu.
Cetățeanul TV