Dăncilă , lansare de candidatură între promisiuni și critici

Dăncilă se compară cu cancelarul geman Angela Merkel
Foto: B1

Premierul Viorica Dăncilă a declarat sâmbătă că intră în campania electorală cu dorinţa de a învinge şi cu gândul la fiecare român „care trebuie să creadă în această ţară şi în viitor”.

„Intru în campania electorală cu dorinţa de a învinge, cu gândul la fiecare român care trebuie să creadă în această ţară şi în viitorul lor, cu dorinţa de a avea alături de mine cât mai mulţi români, echipa PSD şi fiecare care are o speranţă şi încredere că putem să mişcăm lucrurile în această ţară. Am demonstrat acest lucru ca prim-ministru, pot să mă uit în ochii fiecărui român, nu am luat nicio măsură împotriva românilor şi cred că pot demonstra aceeaşi determinare şi aceeaşi luptă pentru România şi pentru români în calitatea de preşedinte”, a afirmat Viorica Dăncilă înainte de a intra la evenimentul de lansare a candidaturii la prezidenţiale, organizat la Romexpo.

 

 Ce strategie de campanie va avea  PSD 

PSD va avea câte un responsabil de campanie la alegerile prezidenţiale pe fiecare regiune a ţării, a anunţat, sâmbătă, Viorica Dăncilă, liderul social-democraţilor.

„Avem pe fiecare regiune, pentru a eficientiza activitatea, câte un responsabil de campanie. Luni vom fi la sediul din Kisellef şi vom face o echipă mult mai puternică. Vrem acest lucru pentru că ne dorim să câştigăm şi fiecare coleg, fiecare colegă din PSD, din conducerea partidului care vrea să se implice. Pe mine m-a bucurat decizia colegelor şi colegilor mei de ieri”, a declarat Dăncilă, care îşi lansează candidatura la un eveniment organizat la Romexpo.

Întrebată cu ce a greşit Mihai Fifor, care în urma deciziei CEx al PSD de vineri a fost schimbat din funcţia de şef al campaniei electorale, liderul social-democraţilor a explicat: „Nu a greşit Mihai Fifor, nu aş interpreta aşa. Mihai Fifor este un om implicat, dar vrem ca mai mulţi colegi să se implice în organizare şi în deplasările în teritoriu. Vrem ca mult mai mulţi să ne implicăm, pentru a avea şanse mult mai mari să câştigăm prezidenţialele”.

Dăncilă exclude o colaborare cu PRo România

Întrebată, sâmbătă, la sosirea la Romexpo, dacă PSD va da votul în Parlament unui Guvern PNL după ce preşedintele Klaus Iohannis şi liderul PNL, Ludovic Orban, au dat asigurări că nu vor fi tăiate pensiile şi salariile, Dăncilă a spus: „Noi am mai auzit astfel de lucruri şi pe urmă s-a întâmplat altfel. Dacă într-adevăr nu vor să taie pensiile si salariile, să semneze Pactul pentru bunăstarea românilor şi atunci le vom acorda credibilitate”.

„Dacă semnează, vom susţine, noi nu vrem ca ţara să stea în instabilitate, aşa cum am spus vreau ca să vină un nou guvern cât mai repede, să fie desemnat cât mai repede un premier, să-şi formeze cabinetul pentru că pentru mine, pentru PSD, este important în primul rând ce se întâmplă în această ţară”, a afirmat Dăncilă.

Ea a spus că exclude o colaborare cu PRo România „pentru că întotdeauna au trădat”.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.