Ponta vrea să guverneze alături de PSD . Ce îi răspunde Dan Barna

Victor Ponta

Victor Ponta a afirmat la Palatul Parlamentului că dacă se face un guvern PNL-USR Pro România va fi tot în opoziţie.În timp ce Victor Ponta vrea să intre la guvernare cu PSD, liderul USR, Dan Barna afirmă că va vota împotriva Guvernului Dăncilă dar nu va susține un Guvern PSD, singura opțiune fiind alegerile anticipate .

“Votăm la vedere la moţiunea de cenzură şi dacă se face un guvern PNL-USR o să fim tot în opoziţie şi o să-i ajutăm de acolo. Sau o sa-i criticăm. Cred că joi seară la o oră după moţiunea de cenzură o fac o propunere oficială către toţi foştii mei colegi de la PSD, să refacem o majoritate fără Dăncilă, Fifor. (…) Un premier care nu e nici la PSD, nici la Pro România, că sunt orgoliile mari, dar pe care îl cunoaştem îl susţinem toţi şi din PSD şi din Pro România. Nu e din ALDE. Un om care a muncit în guverne”, a declarat Victor Ponta.

El crede că ar fi important ca până la alegeri să existe o majoritate de stânga, care să facă tot ce s-a promis în 2016 şi nu s-a făcut.

“Important e că până la alegeri am putea avea o majoritate de stânga care să facă ce nu s-a făcut din 2016. Am promis în 2016 că facem şi nu am făcut pentru că nu a vrut Dragnea, nu a vrut Dăncilă, nu a vrut ăla. E o soluţie. Dacă nu, dacă face guvernul PNL cu USR cu PMP şi cu cine o mai face, cum e vorba vestită, pe noi să nu se bazeze”, a explicat Ponta.

El spune că există două sau trei nume de premier pe care trebuie să le discute şi cu cei de la PSD.

“Avem două sau trei nume pe care trebuie să le discut şi cu cei de la PSD şi trebuie să discutăm şi cu domnul Iohannis, că trebuie să vrea şi el. Dar oameni care sunt normali la cap, profesionişti, europeni, care nu au carnet de partid”, a afirmat liderul Pro România.

Ponta a mai spus că la sfârşitul săptămânii trecute, Viorica Dăncilă a promis parlamentarilor din opoziţie 18 posturi de miniştri în schimbul sprijinului la moţiunea de cenzură.

“De la Pro România au primit patru propuneri să fie miniştri, de la ALDE au mai primit vreo trei, zilele astea, sunaţi direct de Viorica Dăncilă. În acest weekend a promit parlamentarilor din afara psd 18 miniştri”, a mai spus Victor Ponta.

Dan Barna anunță că nu va susține un Guvern PSD

Liderul USR Dan Barna a afirmă că parlamentarii USR vor vota împotriva premierului Viorica Dăncilă, dar nu vor vota un guvern format din cei care ne-au adus în situaţia actuală. El răspunde, astfel, anunţului liderului Pro România, Victor Ponta, conform căruia la o oră după moţiunea de cenzură, va face o propunere oficială către toţi foştii colegi de la PSD să refacă o majoritate fără Dăncilă şi Fifor.

”Văd că dl Ponta anunţă că, imediat după ce va trece moţiunea, începe negocierile cu PSD pentru un guvern nou de stânga, fără actualul prim-ministru. Vreau să fie foarte clar: vom vota împotriva Vioricăi Dăncilă premierul-calamitate. Vom vota împotriva ei şi a cabinetului dezastruos pe care îl conduce. Cu cât pleacă mai repede, cu atât mai bine. Dar nu o să votăm niciodată pentru alt guvern compus din oamenii care ne-au adus în situaţia de azi”, a scrie Barna pe Facebook.

El reafirmă că soluţia pentru un guvern legitim sunt anticipatele.

”Iar după moţiune trebuie să intrăm în logica anticipatelor fără alte amânări. Punct!”, conchide liderul USR.

 

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.