600 de persoane fără adăpost sunt cazate în cele două centre ale Primăriei Municipiului Bucureşti — 508 în Complexul integrat de servicii sociale Theodor Pallady și alte 92 în centrul din Berceni.
Primăria Capitalei, prin Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București, distribuie și marți seară, prin intermediul echipelor mobile, ceai, supă caldă și îmbrăcăminte groasă pentru acele persoane fără adăpost care refuză cazarea în centrele sociale ale Municipalității. Potrivit PMB, acțiunea va începe la ora 22,00, în zona Gării de Nord.
„Odată cu scăderea temperaturilor, Primăria Capitalei, prin DGASMB, a intensificat acțiunile de identificare și adăpostire a oamenilor străzii, astfel încât aceștia să fie cazați în centrele sociale ale Municipalității. Astfel, pe parcursul nopții, 28 de persoane găsite în stradă au fost transportate de echipajele Poliției Locale în centrele de protecție socială ale primăriei”, se arată într-un comunicat al PMB.
Municipalitatea reamintește că pentru a anunța eventuale probleme generate de îngheț sau ninsoare bucureștenii pot apela numerele de dispecerat 0800.800.868 și 021.9844. Echipe mobile au distribuit și luni seara ceai și supă caldă pentru acele persoane fără adăpost care au refuzat cazarea în centrele sociale.
Primăria Sectorului 1 a precizat luni că pune la dispoziția persoanelor fără adăpost două centre de servicii sociale — unul pentru adulți și altul pentru copii. Totodată, Primăria Sectorului 3 a anunțat că, în perioada 24 decembrie 2015 — 3 ianuarie 2016, 62 de persoane au beneficiat de adăpost. ”În aceeași perioadă au fost disponibile 18 locuri. În prezent sunt libere 15 locuri din 80. În Sectorul 3 există un singur adăpost de noapte, iar numărul beneficiarilor variază de la o zi la alta”, potrivit sursei citate.
Și Primăria Sectorului 4 a luat măsuri în cazul oamenilor fără adăpost. O echipă mobilă acționează pentru a depista oamenii străzii și a-i conduce la adăpost, iar, în paralel, în cadrul punctelor de prim ajutor de pe raza sectorului 4, amenajate în șase containere, asistenții sociali vor distribui ceai cald populației și vor acorda asistență de specialitate celor care vor avea de suferit în urma instalării gerului, anunța luni Primăria Sectorului 4.
Și în Sectorul 6 echipe mobile acționează permanent pentru a depista persoanele fără adăpost și a le conduce în centrele din cadrul DGASPC. „Luni, 4 ianuarie, în centrele din cadrul DGASPC sector 6 erau găzduite 28 de persoane: str. Inspirației nr. 4 — 14 persoane, b-dul Uverturii nr. 89 — 14 persoane. În centrul de pe str. Inspirației mai erau libere 2 locuri, iar la cel de pe Bdul. Uverturii — 26 locuri. În perioada 24 decembrie 2015 — 3 ianuarie 2016 au fost cazate 39 persoane”, arată sursa citată.
Cetățeanul TV