Deputatul PSD Nicolae Bacalbaşa i s-a adresat unui coleg din Parlament cu terminologia nazistă „untermench”, termen folosit de nazişti pentru „non-arieni”. Deputatul Ovidiu Gantz din partea grupului Minorităţilor l-a apostrofat pe Bacalbaşa acuzând o campanie de discreditare a etniei germane.
„Sigur că aici ne-am adunat oameni de pe toate orizonturile sociale şi culturale. Suntem colegi nu pentru că ne-au plăcut unii, ci pentru că ne-a adunat soarta împreună. Totuşi eu nu înţeleg să suport şi să admit mârlănia unui individ care pentru mine este unterrmechian, că tot avem preşedinte german, şi care vorbeşte după ce am votat eu şi colegii mei despre decizii ruşinoase. Deciziile Parlamentului nu sunt ruşinoase şi neruşinoase, sunt deciziile Parlamentului. Să facem politică, să ne înfruntăm, dar să ne ferim ca naiba de mârlani care ajung la microfon”, a afirmat deputatul PSD Nicolae Bacalbaşa, miercuri, în timpul şedinţei de plen din Camera Deputaţilor.
Deputatul Ovidiu Gantz, reprezentantul minorităţilor germane l-a apostrofat pe Nicoale Bacalbaşa, acuzând PSD de o amplă campanie de discreditare a preşedintelui României, Klaus Iohannis, şi a etniei germane, pe care îi asociază cu regimul nazist.
„Am asistat astăzi, din nou, la intervenţia unui deputat PSD care a folosit terminologia regimului nazist din Germania anilor 30-40 la adresa unui coleg deputat, indiferent care ar fi acesta. Este absolut inacceptabil. Mai mult, asocierea ca să citez „că tot avem preşedinte german”, este o mizerie inimaginabilă. O nouă ticăloşie a unui reprezentant PSD la adresa preşedintelui României şi a unei minorităţi germane pe care eu o reprezint în Parlamnet. Şi eu sunt german domnule deputat şi ce legătură are aceasta cu regimul nazist din Germania şi cu terminologia acestor criminali. Nu vă este ruşine să veniţi în Parlamnetul României să vă adresaţi de maniera aceasta unui coleg? Nu vă este ruşine să faceţi acest lucru în raport cu preşedintele ţării? „, a declarat, miercuri, în plen, deputatul Ovidiu Gantz.
Reprezentantul minorităţilor germane a mai spus că aceste declaraţii fac parte dintr-o campanie „ticăloasă” pe care PSD şi reprezentanţii PSD o folosesc împotriva etniei germane şi a preşedintelui Klaus Iohannis.
„Mai mult decât atat, aceste mizerii nu sunt singulare domnule deputat. Sunt parte a unei campanii ticăloase folosită de reprezentanţii partidului dumneavoastră la adresa etniei gemane şi a preşedintelui ţării. Nu mai departe decât luna trecută, consilierul de stat Varga, consilier al Primului Ministru, şi-a permis aceleaşi mizerii, postând pe Facebook o asociere între preşedintele României şi dictatorul cel mai criminal probabil din istorie, Adolf Hitler. Vă înscrieţi pe această agendă domnule deputat şi continuaţi ceea ce au făcut Vâlcov, Pop sau Vasilescu, reprezentanţi PSD, indivizi certaţi cu legea, sancţionaţi de CNCD? Este inadmisibil. Ştiţi că asta este infracţiune în România să faceţi apologia regimului nazist, a simbolutilor naziste şi a terminologiei naziste? Nu vă este ruşine domnule deputat”, a completat deputatul din partea Minorităţilor
Totodată, Ovidiu Gantz i-a cerut liderului deputaţilor PSD Alfres Simonis să exprime poziţia PSD în legătură cu atitudinea deputatului Nicoale Bacalbaşa.
„N-aveţi ce căuta în parlamentul României dacă vă comportaţi de maniera asta. Sunteţi o ruşine pentru Romînia şi pentu Parlament. Iar pentru dumenavoastră domnule Simonis, veniţi în faţa Parlamentului şi spuenţi: Asta este pozitia partidului dumenavoastra? Asta este poziţia grupului dumenavoastră in Parlament, sau este doar opinia unui deputat rătăcit în traniţie, ca să citez clasici în viaţă şi care îşi permite asemena mizerii la adresa unor concetăţeni care nu au nicio legatură cu crimele nazismului”, a mai spus Gantz.
Ulterior, deputatul PSD Nicolae Bacalbaşa şi-a cerut scuze pentru terminologia folosită la adresa colegului său de plen.
„Fără îndoială că utilizarea a fost impropie si fără îndoială că îmi cer scuze, dar am făcut acest lucru tocmai pentru a pune în discuţie termenul de ciumă rosie, termenul nazist care mie îmi produce greaţă şi care circulă cu multă susţinere din partea unor partide din Opozitie”, a completat Bacalbaşa.
Cetățeanul TV