Barna îi cere demisia premierului Dăncilă

Preşedintele USR, Dan Barna, îi cere premierului să îşi dea demisia pentru că şi-a pierdut majoritatea parlamentară.

Barna face un apel public la partidele parlamentare să accepte un acord politic care să permită organizarea de alegeri anticipate cât mai repede cu putinţă.

„Până astăzi, au fost aliaţi în jurul borcanului cu miere. I-a unit dorinţa comună de a-şi consolida puterea şi influenţa şi de a-şi albi dosarele penale, astfel încât să nu mai răspundă pentru banii publici sifonaţi în propriile buzunare. De astăzi, social-democraţii Vioricăi Dăncilă şi liberal-democraţii lui Călin Popescu Tăriceanu îşi separă drumurile, iar România e cu un pas mai aproabe de eliberarea de PSD şi ALDE”, se arată într-un comunicat al USR.

Tăriceanu a anunţat luni  că ALDE va trece în opoziţie.

„Astăzi pe care de consecinţă a deciziei de a ieşi de la guvernare Biroul Politic a hotărât retragerea miniştrilor din Guvern şi cei care nu vor face acest lucru vor suporta consecinţele”, a spus Tăriceanu, explicând că aceste consecinţe vor consta în excluderea din partid a celor care nu  renunţă la portofoliul ministerial.

 

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.