Liberalul “Mişu” Voicu, trei ani cu suspendare

Liberalul

Deputatul PNL Mihai Voicu a fost condamnat de Instanţa supremă la trei ani de închisoare cu suspendare, în dosarul în care Voicu a fost acuzat că le-a impus membrilor de partid să facă “donaţii” pentru PNL, pentru a putea candida pe un loc eligibil în campaniile electorale din anul 2012. Decizia instanţei nu este definitivă.

Complicii acestuia, Cosmin Constantin Enea, fost deputat în legislatura 2012-2016, a primit tot 3 ani de închisoare cu suspendare, pentru spălare de bani, el fiind până anul trecut partenerul de afaceri al europarlamentarului Claudiu Manda de la PSD.

Un al treilea inculpat, Mogoș Dan Lucian Ștefan, a primit 2 ani de închisoare cu suspendare.

Deputatul PNL Mihai Voicu a fost trimis în judecată, în decembrie 2017, pentru folosirea influenţei sau a autorităţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, alături de fostul secretar general al PNL Dolj Dan Mogoş şi de vicepreşedintelui Biroului Permanent Teritorial al PNL Dolj, anunţa DNA. Mihai Voicu a fost acuzat că le-a impus membrilor de partid să facă “donaţii” pentru PNL, pentru a putea candida pe un loc eligibil în campaniile electorale din anul 2012.

Banii pentru partid au ajuns la prieteni

Mihai Voicu a fost trimis în judecată pentru folosirea influenţei sau a autorităţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, Dan Mogoş, la data faptei secretar general coordonator al PNL Dolj, a fost deferit justiţiei pentru complicitate la infracţiunea de folosire a influenţei sau a autorităţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, iar Constantin Enea, la data faptei vicepreşedinte al Biroului Permanent Teritorial al PNL şi reprezentant al SC Coliseum SA, a fost trimis în judecată pentru spălare de bani.

În acelaşi dosar a fost trimisă în judecată, pentru spălare de bani, şi SC Coliseum SA.

Procurorii DNA spuneau că în perioada ianuarie – aprilie 2012 Mihai Voicu, în calitate de preşedinte al PNL Dolj şi vicepreşedinte al PNL la nivel naţional, beneficiind de ajutorul lui Dan Mogoş, şi-a folosit influenţa şi autoritatea pentru a le impune membrilor Biroului permanent teritorial criterii nestatutare, în sensul ca membrii de partid, pentru a putea candida de pe un loc eligibil, să sprijine financiar campania electorală prin plata unor contribuţii individuale.

Conform DNA, “donaţiile” respective condiţionau candidaturile pe un loc eligibil pe listele de vot la alegerile locale 2012 ori parlamentare din toamna anului 2012 sau susţinerea politică pentru ocuparea unei funcţii de conducere într-o instituţie publică.

Procedând în această manieră, 20 de membri ai organizaţiei de partid au fost determinaţi să dea diverse sume de bani, respectiv între 5.000 de lei şi 20.000 de  lei, în valoare totală de 290.450 de lei. Din această sumă, Constantin Enea a primit 156.680 de lei pentru a fi folosiţi la achiziţionarea de materiale promoţionale care urma să fie folosite în campania electorală din vara anului 2012. Din această sumă, în realitate au fost folosiţi în scopul menţionat doar 24.873 lei, restul fiind însuşiţi de Enea prin intermediul SC Coliseum SA, mai spunea DNA.

În acest dosar a fost instituită măsura asigurătorie a sechestrului asupra unor bunuri care apeţin SC Coliseum SA, lui Constantin Enea şi Mihai Voicu.

LĂSAȚI UN MESAJ