250 de artiști participă la Festivalul Național de Comedie de la Galați

250 de artiști participă la Festivalul Național de Comedie de la Galati

Începe Festivalul Național de Comedie de la Galați. Evenimentul a ajuns la cea de-a XXXI-a ediție și se desfășoară în perioada 4-13 octombrie. Ediția de anul acesta reunește 250 de artiști și 100 de tehnicieni de la zece teatre care vor prezenta zece spectacole pe scena dramaticului gălățean.

Potrivit organizatorilor, programul ediției din 2019 include zece spectacole de teatru, un spectacol concert, ateliere de teatru, conferințe de specialitate, lansări de carte, expoziții și omagieri. Întregul program al Festivalului îl puteți vedea aici.

„Festivalul Național de Comedie, de la an la an, are această provocare – de a aduce spectacole de comedie extrem de diverse și extrem de moderne si cred că și anul acesta selecția reflectă acest deziderat pe care noi ni l-am propus”, a declarat Florin Toma, directorul general al Teatrului Dramatic „Fani Tardini”.

„Regizorii care au lucrat spectacolele selectate la Festivalul Național de Comedie sunt de la regizori consacrați, cum este Alexandru Dabija, la regizori dintr-o generație medie de vârstă, cum sunt Erwin Șimșensohn, Vlad Massaci. Sunt regizori tineri și foarte tineri, cum sunt Sânziana Stoican și Vlad Cristache. Sunt oameni specializați în spectacole de comedie, cum sunt Andrei Mihalache, Cristian Ioan, Sandu Grecu. E un soi de jucărie muzicală – este vorba de spectacolul „PISICI” al Sucevei. Este și un spectacol de comedie făcut de un actor care e și un regizor foarte bun, Mihai Bendeac. Acești regizori sunt de diverse vârste, cu diverse tipuri de umor. Împreună, noi credem că așază un program diversificat și pe gustul cât mai multor categorii de public”, a declarat Radu Nichifor, directorul artistic al Teatrului Dramatic „Fani Tardini”.

Locuri suplimentate la Festivalul Național de Comedie

Au fost suplimentate locurile la spectacolele din cadrul Festivalului Național de Comedie – Galați. Astfel, iubitorii de teatru pot achiziționa încă aproximativ 100 de bilete la toate cele zece spectacole din Festival, inclusiv la spectacolele care erau SOLD OUT: „PISICI” al Teatrului Municipal „Matei Vișniec” Suceava, programat pe 7 octombrie, „DOCTOR DE FEMEI” al Teatrului Național „Satiricus Ion Luca Caragiale” Chișinău (Republica Moldova), programat pe 11 octombrie, și „NUNTA LUI KRECINSKI” al Teatrului de Comedie București, programat pe 13 octombrie.

Toate cele aproape 100 de bilete suplimentare pot fi cumpărate exclusiv de pe platforma online bilete.fanitardini.ro. De asemenea, bilete se mai găsesc, doar la anumite spectacole, și la Casa de Bilete a Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, din Domnească 59, care are următorul program: luni, marți, miercuri 11:00-19:00; joi, vineri 10:00-16:00 și 17:00-19:00; sâmbătă, duminică 10:00-13:00 și 17:00-19:00. Informații și rezervări la 0758 089 994 și la 0758 049 850.

Juriul Festivalului este format din: actrița Catrinel DUMITRESCU de la Teatrul Nottara București, actorul Nicu MIHOC, director artistic al Companiei „Liviu Rebreanu” a Teatrului Național Târgu-Mureș, precum și prof.univ.dr. Mircea MORARIU al Universității din Oradea, critic de teatru. Anul acesta, la Festivalul de la Galați vor fi acordate cinci premii:

  • Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal (masculin sau feminin)
  • Premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar (masculin sau feminin)
  • Premiul pentru cea mai bună regie
  • Premiul pentru cea mai bună scenografie
  • MARELE PREMIU – Premiul pentru cel mai bun spectacol.

Trofeele Festivalului sunt concepute de artistul plastic Daniel Divrician, scenograf al Teatrului Dramatic „Fani Tardini”. Fiecare trofeu înfățișează ARLECHINUL, unul dintre cele mai cunoscute simboluri ale artelor spectacolului.

Festivalul Național de Comedie de la Galați s-a desfășurat pentru prima dată în anul 1976 sub denumirea Colocviul despre Arta Comediei. Teatrul gălățean a fost primul teatru din România care a organizat un festival dedicat exclusiv comediei.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.