Un milion de lei pentru o nouă paranghelie a lui Firea

1 milion de lei pentru o nouă paranghelie a lui Firea

Centrul de creație, artă și tradiție al Municipiului București, Creart, instituție din subordinea primăriei condusă de Gabriela Firea, organizează un nou festival la Romexpo. Primăria a plătit aprope 1 milioan de lei doar pentru închirierea echipamentelor, evenimentul fiind programat pentru două zile.

Potrivit anunțului de atribuire, organizarea festivalul Creative Fest, programat în peroada 26-28 iulie presupune asigurarea echipamentului scenotehnic, adică o scenă de 15 pe 12 metri, o instalație de sonorizare, o instalație de afișare LED, lumini inteligente, cabluri electrice, servicii de filmare profesională, realizarea unor materiale informative și de promovare.

Contratul a fost oferit direct, valoarea acestuia fiind de 900.000 de lei, adică 190.114 de euro. Alesul a fost SC Promax Print SRL din București, fiind desemnat pe 17 iulie.

Cui aparține firma?

Firma a fost înființată în aprilie 2006 și administrată de Cătălin Pillof. Acționar în firmă mai este Sonia Antoaneta Pillof, mama sa, cu 50 la sută. Inițial, obiectul de activitate al societății era tipărirea.

Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţii al Municipiului Bucureşti este o instituţie care se ocupă de organizarea, promovarea şi angajarea de firme pentru concertele și spectacolele gratuite organizate de municipalitate.

Conform e-liciattie.ro, primul contract public l-a avut în iulie 2014 cu Teatrul Ion Creangă, de 360.000 de lei. Acum are contracte cu Teatrul de Comedie, Teatrul „Ion Creangă”, Corul Madrigal, Opera Comică pentru Copii, Centrul de proiecte educationale si sportive Bucuresti-Proedus.
Cel mai mare contract a fost de aproape 1,4 milioane de lei cu Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţii al Municipiului Bucureşti pentru organizarea unei părţi din Zilele Bucureştiului.

Creart este condus de Nicoleta Claudia Popa.

LĂSAȚI UN MESAJ