joi, noiembrie 21, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăSportLiceul din Topolog-Tulcea, înființat în 1961 sub Gheorghiu Dej, desființat în 2024...

Liceul din Topolog-Tulcea, înființat în 1961 sub Gheorghiu Dej, desființat în 2024 sub Ligia Deca

-

Prin Proiectul Planului de școlarizare pentru anul școlar 2024-2025, Liceul Tehnologic din Topolog, județul Tulcea, a solicitat două clase de liceu, din care una cu profil tehnologic, profil comerț și una cu profil vocațional, profil sportiv, specializarea Instructor sportiv, precum și o clasă de învățământ profesional, specializarea mecanică agricolă și agricultură.

Inspectoratul Școlar Județean Tulcea dorește desființarea liceului din Topolog, se arată într-o scrisoare deschisă a cadrelor didactice

Prin adresa nr.967/30.01.2024 Inspectoratul Școlar Județean Tulcea a adus la cunoștință conducerii unității de învățământ faptul că a fost redusă propunerea liceului cu 1 clasă a IX-a/24 locuri învățământ liceal cu frecvență zi, filiera Vocațională, specializarea Instructor sportiv.

„Dorim să facem precizarea că specializarea în cauză este acreditată și nici în anul școlar în curs nu ni s-a aprobat această specializare, făcându-ni-se promisiunea că vom primi pentru anul școlar 2024-2025.

In susținerea solicitării noastre dorim că arătăm că, la nivelul unității școlare și a comunității, există o vastă tradiție, iar rezultatele obținute la Olimpiadele Naționale ale Sportului Școlar, atât la nivel teoretic cât și practic, justifică existența acestei clase.

In ultimii 5 ani elevii Liceului Tehnologic Topolog au fost pe podium la Olimpiada națională de pregătire sportivă teoretică, la ediția din 2023 obținând locul I.

De asemenea, echipele de fotbal feminin și masculin sunt multiple câștigătoare ale Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, faza județeană, și participă, an de an, la fazele zonale și naționale ale acestei competiții, cu rezultate dintre cele mai bune.

In comună ființează echipa de fotbal feminin ACS Liceenii Topolog (fostă ACS Zimbrul), care participă la competițiile organizate de Federația Română de Fotbal, în Liga a 2-a și în Campionatul național de junioare sub 17 ani, majoritatea componentelor fiind eleve ale Liceului Tehnologic Topolog.

La junioare U 17, în anul 2021, participând la faza finală, respectiv primele 6 echipe de la nivel național, fiind singura echipă din mediul rural.

La băieți, echipa de juniori A.S.Șoimii Topolog, cu jucători, în marea majoritate, elevi la  Liceul Tehnologic Topolog este multiplă campioană județeană (chiar consecutiv  în ultimii 3 ani) și a reprezentat județul Tulcea la faza inter-județeană.

Liceul Tehnologic Topolog funcționează începând din anul 1961, fără întrerupere, fiind singurul liceu din mediul rural al județului Tulcea și școlarizează copii din comuna Topolog și din comunele învecinate (Dăeni, Ostrov, Casimcea, Dorobanțu, Ciucurova), precum și din alte localități din județul Tulcea, cu mențiunea că, de la înființarea clasei cu program sportiv, s-au transferat la noi și elevi din alte județe (Galați, Bacău, Suceava, etc.), unii chiar din clasele de gimnaziu.

Liceul dispune de campus școlar, ce cuprinde internat cu 100 de locuri, cantină și club pentru elevi și 10 garsoniere pentru cadre didactice, iar autoritatea locală sprijină activitățile unității de învățământ.

In momentul de față, în clasa a VIII-a, doar în comuna Topolog sunt 47 de elevi, a căror opțiune majoritară este de a continua cursurile în comună, iar din comunele învecinate sunt opțiuni de a se înscrie la Liceul Tehnologic Topolog, în principal pe filieră vocațională, profilul instructor sportiv, a unui număr însemnat de elevi de clasa a VIII-a.

In anul școlar precedent, cele două clase alocate au fost completate de la prima repartiție computerizată.

Pentru a ilustra și mai bine că, deși într-o primă fază unii părinți și copii optează pentru un liceu din mediul urban, iar după un semestru doresc să se transfere la Topolog, clasa a XII-a de la noi funcționează acum cu un număr de 32 de elevi.

Deși înțelegem faptul că se dorește ca mai mulți copii să continue cursurile la licee din orașe, posibilitățile materiale ale părinților nu permit acest lucru, iar faptul că la liceul din Topolog pot beneficia de transport cu microbuzele școlare sau de decontarea navetei, determină această alegere. In lipsa acestei oportunități va crește abandonul școlar.

Considerăm că acordarea celor 3 clase solicitate (2 de învățământ liceal cu frecvență zi și una de învățământ profesional) este perfect justificată, nu dorim ca acest lucru să se facă în detrimentul nimănui, ci doar ca această alocare să fie pe criterii obiective, ținând cont și de ponderea urban-rural ce trebuie avută în vedere la stabilirea cifrei de școlarizare.

Suntem singurul liceu din mediul rural care are această specializare și rezultate pe măsură și putem deveni un  exemplu de bună practică”, se mai arată în scrisoare.

Cetățeanul TV

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Ce spune Ciucă despre maneaua în care i se ridică o sanale: Nu mă duce capul…

0
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, susţine că nu a ascultat maneaua lui Dani Mocanu în care acesta îl laudă şi face campanie electorală pentru el. CITEŞTE ŞI: PSD anunță prețuri plafonate la energie și după martie 2025 pentru protejarea populației și...