Federația Română de Gimnastică a anunțat decizia TAS privind rezultatul final de la proba de gimnastică de la Jocurile Olimpice. Arbitrii au decis ca Ana Maria Bărbosu să obțină medalia de bronz, în schimb contestația gimnastei Sabrina Voinea a fost respinsă.
„Cu un ochi râdem, cu unul plângem. În urma memoriilor făcute la TAS de FRG și COSR, Tribunalul de Arbitraj al Sportului a decis ca medalia de bronz să revină Anei Maria Bărbosu”, a transmis Federația Română de Gimnastică.
Memoriul depus de FRG şi Sabrina Maneca Voinea a fost respins.
Federația Română de Gimnastică, reprezentată de societatea de avocatura specializata in dreptul sportului, Gherdan si Asociatii SCA, prin avocatul coordonator Sabin Gherdan și avocații Călina Tejan și Raul Ștefan Celmare, după un efort colectiv de cinci zile și patru nopți, vă comunică dispozitivele ședinței TAS în speța:
FRG, Bărbosu , vs. Federația Internațională de Gimnastică:
1. Cererea înregistrată de către Ana Maria Bărbosu este parțial admisă.
2. Contestația formulată de către Jordan Chiles a fost depusă peste termenul de 1 minut prevăzut de art. 8.5 din Regulamentul Tehnic FIG și este determinată ca fiind fără efect.
3. Scorul inițial de 13.666 acordat atletei Jordan Chiles in finală este reinstituit.
4. Federația Internațională de Gimnastică va determina clasamentul finalei și va acorda medaliile în concordanță cu decizia de mai sus.
5. Alte solicitări sunt respinse
FRG, Voinea, vs. Federația Internațională de Gimnastică:
1. Cererea înregistrată de FRG și Sabrina Maneca Voinea este respinsă.
Ca urmare a acestei decizii, Ana Maria Bărbosu obține medalia de bronz în timp ce Sabrina Maneca Voinea încheie competiția pe locul 4.
Felicitări ambelor noastre gimnaste pentru rezultatul deosebit obținut la Jocurile Olimpice de la Paris!”, a declarat avocatul Sabin Gherdan.
În urma deciziei TAS, Ana Maria Bărbosu încheie pe 3, cu 13,700, Sabrina Maneca-Voinea ocupă locul 4, cu 13,700, iar americanca Jordan Chiles va ocupa locul 5, cu 13,666.
Ciolacu: S-a făcut dreptate!
Premierul Marcel Ciolacu a reacționat cu un mesaj pe Facebook după verdictul TAS în cazul româncelor furate la Olimpiadă.
„S-a făcut dreptate! Am reuşit să obținem, în fața instanței sportive, medalia de bronz pe care Ana Maria Bărbosu a câştigat-o pe merit la sol! Bravo, Ana Maria, este răsplata firească a unei performanțe pentru care ai muncit atâția ani! Mă bucur cǎ, până la urmă, adevărul a ieşit învingător, așa cum ar trebui să fie într-o competiție care are la bază valorile olimpismului”, a transmis Marcel Ciolacu.
Premierul mai spune că „rămâne o umbră de tristețe pentru că de aceeaşi decizie nu beneficiază şi Sabrina Voinea, așa cum era normal”.