Cine este noul președinte al Federaţiei Române de Handbal

Constantin Din
Foto: Facebook

Constantin Din, în vârstă de 53 de ani, absolvent al Institutului Politehnic Bucureşti şi a fost arbitru internaţional IHF, oficiind la meciuri importante în ultimii 20 de ani, de la întrecerile europene la Campionate Mondiale şi Jocurile Olimpice, este noul preşedinte al Federaţiei Române de Handbal după ce a câştigat, joi, alegerile din cadrul Adunării Generale desfăşurate la Hotelul Marriott din Capitală.

În prezent, Din este om de afaceri şi observator EHF.

El s-a impus în turul 2 de scrutin în faţa preşedintelui în exerciţiu Alexandru Dedu. Din a fost votat de 157 de membri, în timp ce adversarul său a întrunit 66 de sufragii.

În primul tur, cei patru candidaţi la funcţia de preşedinte al FRH au fost votaţi după cum urmează: Constantin Din – 95 voturi, Alexandru Dedu – 79 voturi, Bogdan Voina – 48 voturi şi Maximilian Gavrilă – 1 vot.

La Adunarea Generală de alegeri au participat toţi cei 225 de membri afiliaţi cu drept de vot ai Federaţiei Române de Handbal.

Dedu, două mandate

Alexandru Dedu ocupa funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Handbal din 10 februarie 2014, când i-a învins încă din primul tur pe contracandidaţii săi, Remus Drăgănescu şi Cristian Gaţu.

Al doilea mandat l-a câştigat la 14 februarie 2018 la doar un vot diferenţă, Dedu impunându-se în faţa Narcisei Lecuşanu în al doilea tur de scrutin.

Fostul arbitru Sorin Dinu a câştigat un nou mandat ca vicepreşedinte al Federaţiei Române de Handbal.

Dinu, care a ocupat postul de vicepreşedinte în ultimii patru ani, a învins-o pe contracandidata sa Steluţa Luca cu 126 la 91 din cele 217 voturi valabil exprimate.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.