Victor Negrescu despre Brexit: UE și Marea Britanie sunt ca doi soți care se iubesc dar divorțul e deja programat

alegeri europarlamentare 2019 Victor Negrescu despre Brexit Victor Negrescu despre președinția Consiliului UE

Uniunea Europeană și Marea Britanie sunt ca doi soți care se iubesc, dar divorțul a fost deja programat și nu se mai poate anula, a declarat pentru Cetateanul.net fostul ministru al Afacerilor Europene Victor Negrescu despre Brexit.

El a explicat că, după cum se arată lucrurile în momentul de față, vom asista la o ieșire dificilă a Regatului Unit din blocul comunitar, ceea ce induce ”o stare de incertitudine foarte riscantă” pentru toată lumea, inclusiv pentru cei 400.000 de români din Marea Britanie. Și aici vorbim despre aspecte economice, dar și despre libera circulație a cetățenilor europeni și britanici. ”Uniunea Europeană are nevoie de Marea Britanie și invers. E sunt ca într-o căsnicie ajunsă la final: ne iubim, dar divorțul a fost deja programat și nu se mai poate anula”, a declarat Victor Negrescu despre Brexit, într-o exprimare plastică.

În opinia sa, posibilitatea organizării unui al doilea referendum este practic o himeră, din moment ce aceasta a fost vehiculată foar de ”voci minore” din Parlamentul de la Londra. Singurul lider puternic care susține un al doilea referendum este primarul laburist al Londrei, Sadiq Khan, dar partidul său se poziționează diametral opus.

În atari condiții, Victor Negrescu nu vede decât două scenarii. Primul este ca Londra să propună o alternativă la acordul semnat deja cu Bruxelles-ul. Aici ar fi vorba de o integrare pe modelul Elveției sau Norvegiei, sistem care să fie menținut până se negociază un nou acord. ”UE și-a exprimat disponibilitatea de a purta negocieri, dar fără renegocierea acordului. Bruxelles-ul ar fi însă dispus să amâne momentul ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană. Însă și asta doar cu anumite condiții”, a mai spus Victor Negrescu despre Brexit.

Victor Negrescu despre Brexit. Varianta ”no deal” induce o stare de incertitudine

Al doilea scenariu este o ieșire necontrolată a Regatului Unit din UE, adică ”no deal”, ceea ce ar induce o stare de incertitudine mult mai puternică decât cea deja existentă.

Și asta pentru că este vorba de libertatea de circulație, dar și, de exemplu, de taxele de școlarizare pentru tinerii europeni care studiază la universitățile din Marea Britanie. În atari condiții, spune Victor Negrescu, România trebuie să se implice activ, mai ales că deține președinția rotativă a Consiliului UE. ”O președinție de succes să măsoară inclusiv prin capacitatea de a gestiona situații de criză. Nu este o sarcină ușoară, ci una importantă. A aștepta nu e suficient”, a mai spus Victor Negrescu despre Brexit.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.