Claudiu Palaz, vicele CJ Constanța, și-a tras ilegal un bar pe plajă. Barul e alimentat cu curent chiar din vila familiei

Palaz
Sursa Foto: Info Sud Est

Vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, Claudiu Palaz (PMP), a construit ilegal un beach bar pe o plajă reabilitată cu fonduri europene, chiar lângă stațiunea Mamaia. Deși ilegalitățile au fost constatate oficial încă din primăvară, nicio instituție a statului din Constanța nu îndrăznește să aplice legea și să demoleze construcția ilegală, care aduce bani frumoși firmei familiei Palaz.

Timorate de funcția și de relațiile lui Palaz – șef de sucursală de partid, vicepreședinte al CJ Constanța, dar și fost prefect al județului, autoritățile își pasează responsabilitatea una alteia. În acest timp, afacerea ilegală a fostului prefect al Constanței pe plaja statului prosperă.

Anchetă realizată de Cătălin Antohe și Andrei Sidorov

Baronii locali fac în continuare legea la Constanța, după ce steaua celebrului Nicușor Constantinescu a apus, odată cu condamnarea sa în mai multe dosare de corupție. Vicepreședintele CJ Constanța, Claudiu Iorga Palaz, sfidează legea, aidoma înaintașului său.

Palaz a construit ILEGAL pe Plaja Azuma un beach bar, alimentat tot ILEGAL cu energie electrică și apă.

Baronii locali – altă culoare politică, aceleași năravuri

Totul a început în primăvara lui 2018, când nepotul lui Claudiu Palaz, Iulian Florin Guță (38 de ani), și soția acestuia, Claudia Florentina Palaz (46 de ani), au înființat firma Azuma Beach Bar SRL (câtă imaginație!), al cărei obiect principal de activitate îl reprezintă „Alte activităţi recreative şi distractive”. Pe lângă legătura de rudenie cu Palaz, Guță este și el politician PMP.

Ulterior, Azuma Beach Bar SRL a încheiat cu Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral contractul de închiriere nr. 2248/2018, pentru un sector din plaja Azuma, situată chiar în dreptul vilei ridicate de familia lui Palaz. Totodată, firma a solicitat și obținut o autorizație pentru amplasarea de șezlonguri. Până aici, totul a fost legal, deși există voci care susțin că pe plajele reabilitate cu fonduri europene (precum plaja Azuma, în 2017), nu se pot desfășura activități economice timp de cinci ani.

Să trecem însă de aceste „detalii”. La scurtă vreme, Azuma Beach Bar SRL a familiei Palaz a trîntit pe plaja Azuma un beach bar de toată frumusețea, pe o suprafață de 150 de metri pătrați. Construcția este ilegală, barul fiind ridicat fără autorizație de construire, dar nimeni nu îndrăznește să o dărâme. Deh, baron la baron nu-și scoate ochii.

Claudiu Palaz

Curentul de la bar este tras chiar din vila familiei Claudiu Palaz

Localul a fost alimentat cu apă și curent direct taman din vila vicepreședintelui CJ Constanța, cu ajutorul unor improvizații. Cablurile de curent coboară cei circa zece metri de coastă printre buruieni și pe sub scara către vila Palaz, pe care scrie „proprietate privată”, existând riscul producerii unei tragedii.

Claudiu Palaz
Cablul principal de curent coboară din curtea vilei Palaz, pe sub scara de acces, către barul de pe plajă
Claudiu Palaz
Alte cabluri „șerpuiesc” printre buruieni

În plus, curentul electric folosit la beach bar trebuia tarifat altfel. După cum se ştie, societăţile comerciale trebuie să plătească mai mult pentru kilowaţii consumaţi, în comparaţie cu cei care folosesc curentul electric doar în scop casnic. Or, firma lui Palaz folosește energie electrică la preț de uz caznic.

Pentru că wekend de weekend beach barul lui Palaz face un zgomot infernal, zeci de constănțeni care locuiesc în zonă au depus reclamații. Poliția Locală, aflată în subordinea Primăriei Constanța, nu a îndrăznit însă să deranjeze afacerea vicelui CJ Constanța.

Descinderi pe plajă

Claudiu Palaz
Azuma Beach Bar a fost construit ilegal. În fundal, vila lui Claudiu Palaz

În cele din urmă, s-au sesizat procurorii. În aprilie 2019, pe plaja Azuma, dar și la locuința familiei Palaz, au descins procurori, polițiști, angajați de la Apele Române, Garda de Mediu și ENEL.

Încolțit, Claudiu Palaz s-a victimizat, spunând că vrea să candideze la fotoliul de primar al Constanței, motiv pentru care acum este… hărțuit politic.

Autoritățile au stabilit ceea ce era evident: familia lui Palaz a construit ilegal beach barul de pe plaja Azuma. În plus, Garda de Mediu a constatat că localul nu are canalizare și deversează apele uzate direct pe plajă. Din acest motiv, Azuma Beach SRL a fost amendată cu 40.000 de lei. Totodată, autoritățile au dispus dezafectarea construcției ilegale.

Autoritățile își „pasează” demolarea barului până trece vara

Totul a rămas însă pe hârtie. Apele Române – Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral nu a îndrăznit să pună în aplicare decizia de dezafectare a construcției ilegale, deși termenul legal, menționat chiar pe procesul-verbal încheiat în aprilie 2019, era de 48 de ore.

Apele Române a pasat problema la Poliția Locală Constanța, care nu a luat nici ea vreo măsură. Ba mai mult, a remis către Apele Române o adresă în care arată că proprietarul trebuie să demoleze construcția.

„În referire la petiția dumneavoastră nr. 77578/15.04.2019, prin care ne solicitați desființarea construcțiilor nelegal executate pe domeniul public al statului, sector plajă Constanța 1, subsector 3D-3K, vă aducem la cunoștință că (…) în cazul neîndeplinirii de către autoritatea administrației publice competente a procedurii de desființare, în termen de 15 zile de la solicitare, proprietarul sau administratorul legal al terenului aparținând domeniului public ori privat al statului va putea trece de îndată la desființarea construcțiilor executate fără autorizație de construire, este răspunsul halucinant al Poliției Locale Constanța. Aceasta aflată în subordinea directă a primarului Decebal Făgădău,  pasează astfel pisica înapoi la Apele Române. Care nu pare că va mișca ceva pentru a-i deranja afacerea lui Palaz până la toamnă.

RAJA Constanța și ENEL, la comanda vicelui CJ Constanța

Mai mult, în loc să stopeze ilegalitățile, autoritățile constănțene i-au dat apă la moară lui Palaz.

Felix Stroe (PSD), directorul RAJA SA Constanța, operatorul public de apă potabilă, a aprobat ilegal firmei Azuma Beach SRL, fără proiect și alte documente obligatorii, montarea de apometre. Și tot ilegal, ENEL a aprobat un spor de putere pentru vila lui Palaz (branșament electric de 380V). Ulterior, reprezentanții companiei de curent s-au apărat, spunând că este vorba de un branșament provizoriu.

Până la data publicării acestui articol, vicepreședintele CJ Constanța, Claudiu Palaz, nu a răspuns întrebărilor ziarului Cetățeanul legate de construcția ilegală de pe plaja Azuma.

Nevasta lui Palaz, reciclată în barmaniță

Claudiu Palaz
Claudia Palaz, soția vicepreședintelui CJ Constanța, conduce afacerea la barul construit ilegal pe plajă

Am descins pe plaja Azuma și am văzut cu ochii noștrii ilegalitățile. Cablurile de curent trase din vila familiei Palaz atârnă și acum pe malul de pământ de la marginea plajei. Pentru ca vreun curios să nu-și bage nasul acolo, Palaz a amplasat un panou cu „Proprietate privată!”.

Surpriză, la bar servea chiar soția vicelui CJ Constanța, Claudia Palaz, pe care am recunoscut-o imediat din fotografiile postate pe Facebook. Aceasta era ajutată de doi tineri, probabil angajați ai firmei. De altfel, SC Azuma Beach SRL figurează cu doi angajați.

Viloiul familiei Palaz, ridicat pe un drum public

Claudiu Palaz
Casa familiei Palaz a fost construită „la buza mării”, pe numele tatălui, Gheorghe Palaz. Ea ocupă, ilegal, spun procurorii, un drum din domeniul public

Ziarul Cetățeanul a dezvăluit că familia liderului PMP Constanța, fost prefect de Constanța, a construit o vilă chiar în buza mării, astupând și străzi din domeniul public, după cum susțin procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța. Deși vila nu figurează pe numele lui Claudiu Palaz, anchetatorii susțin că imobilul ar fi, de fapt, chiar al vicelui CJ Constanța.

Informația apare în dosarul în care Aurelian Andrei Popa, fostul șef de la „Lacuri și Parcuri” București (ALPAB) este cercetat penal pentru delapidare de fonduri europene.

În cuprinsul ordonanței procurorului se menționează că printr-un set de documentații falsificate, „s-a reușit crearea unei aparențe de legalitate a situației casei lui Palaz Claudiu Iorga, care a fost amplasată pe domeniul public, ocupând o parte din strada Pescarilor și făcând să dispară Aleea Pescăruș din Constanța, pentru că și-a amplasat curtea locuinței până la buza falezei”. Astfel, spun procurorii, Palaz Claudiu Iorga „practic, și-a însușit, în mod direct, domeniul public al municipiului Constanța”.

LĂSAȚI UN MESAJ