Partidul Neamului Românesc din Serbia va participa la alegerile locale de anul viitor

Partidul Neamului Românesc

Cea mai mare organizație a românilor din Valea Timocului, Partidul Neamului Românesc, condus de dr. Predrag Balasevic, a decis să participe la alegerile locale din Serbia, care vor avea loc în primăvara anului viitor.

Decizia a fost luată la sfârșitul săptămânii trecute la ședința conducerii partidului, care a avut loc la Boljevac.

La eveniment au participat primarul orașului Boljevac, Nebojsa Marjanovic, reprezentanți ai partidelor de opoziție din Serbia, dar și invitați din România – Dan Tănasă, președintele Asociației Civice pentru Demnitate în Europa (ADEC), Ringo Dămureanu, din partea Sindicatului Național „Forța Legii”, și Vanina Badea, președintele PMP Olt și viceprimar al Municipiului Balș.

Alături de conducerea Partidului Neamului Românesc și cei aproximativ 200 de participanți la eveniment s-a aflat și părintele protopop Bojan Aleksandrovic, de la Malainița, unde a fost ridicată prima biserică românilor din Valea Timocului.

Predrag Balasevic: Vrem să luptăm pentru drepturile românilor din interiorul instituțiilor statului sârb

Liderul PNR, dr. Predrag Balasevic, afirmă că situația românilor din Valea Timnocului se va îmbunătăți și se va stopa procesul agresiv de asimilare a acestora.

„În Serbia nu se respectă drepturile românilor din Timoc, nu avem mass-media liberă, sunt probleme mari cu listele alegătorilor, atmosfera nu este bună pe scena politică, având în vedere că în opoziția protestează pe străzile din Belgrad de opt luni. Având în vedere toate aceste argumente conducerea principală a partidului a votat pentru ieșirea la aceste alegeri, ca să putem lupta pentru drepturile românilor din interiorul instituțiilor statului sârb. (…) Indiferent de problemele cu care se confruntă acest partid astăzi, niciodată nu s-a abătut de pe drumul pe care l-a început acum 15 ani când s-a înființat. PNR merge pe principiile și scopurile care le-a adoptat și pe care le respectă, iar cu aceste valori nu se poate tărgui. Vorbim de recunoșterea limbii române în Timoc și introducerea acestei limbi în sistemul școlar sârbesc, mass-media în limba română și recunoașterea BOR în Timoc, Protopopiatul Dacia Ripensis”, a declarat dr. Predrag Balasevic.

Partidul Neamului Românesc

„Cel mai important pentru noi este intrarea în Uniunea Europeană și respectarea drepturilor omului și a libertății presei. Faptul că există un comportament iresponsabil față de românii și valahii din Serbia poate fi văzut foarte bine la această adunare, de unde lipsesc presa publică și autoritățile, cu excepția primarului din Boljevac, Nebojsa Marjanovic”, a spus și Tatjana Macura, lider al unui partid de opoziție.

Președintele Partidului Muntenegrean Marijana Ivović a vorbit despre boicotarea alegerilor pentru Consiliile Naționale ale minorităților, făcută de coaliția „Toleranța”, dun care au făcut parte Partidul Neamului Românesc, Partidul Muntenegrenilor și Partidul Civic bosniac.

Drumul european al Serbiei și drepturile românilor din Timoc

Dan Tanasă, președintele Asociației Civice pentru Demnitate în Europa (ADEC) a subliniat faptul că drumul european al Serbiei nu poate trece peste drepturile românilor din Valea Timocului. Tanasă a subliniat faptul că ceea ce își doresc românii din Valea Timocului nu este împotriva Serbiei ci reprezintă o dorință firească de păstrare a identității românești.

Tanasă a subliniat poziția ridicolă a regimului de la Belgrad care are o deschidere nefirească față de regimul de la Budapesta în condițiile în care Ungaria a recunoscut oficial Kosovo în timp ce pe stadioanele din România se scandează „Kosovo e Serbia” iar România nu a recunoscut oficial Kosovo.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.