„Camorra” de la Constanța. Afacerile ilegale ale vicelui Claudiu Palaz, protejate de toate autoritățile

Claudiu Palaz

Sub pretextul protejării siguranței și confortului turiștilor, autoritățile constănțene refuză să aplice LEGEA și să desființeze un beach bar construit ilegal pe Plaja Azuma de vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, Claudiu Palaz. Între timp, pe aceeași plajă au mai răsărit două localuri, ridicate tot ilegal și tolerate de autorități.

Anchetă realizată de Cătălin Antohe și Andrei Sidorov

Republica Mazăre, aşa cum era numită Constanţa în timpul fostului primar, a devenit feuda noilor baroni locali. Claudiu Palaz, șef al PMP Constanța, vicepreședinte al Consiliului Județean Constanța, dar și fost prefect al județului, își vede nestingherit de afacerile ilegale, fără ca autoritățile statului să îndrăznească să-l deranjeze. Ba mai mult, chiar îl protejează.

Firma familiei Palaz, Azuma Beach Bar SRL a construit ILEGAL pe Plaja Azuma un local, fără autorizație de construire. Beach barul a fost alimentat ILEGAL cu apă și curent direct din vila familiei Palaz, cu ajutorul unor improvizații, existând riscul producerii unei tragedii.

În aprilie 2019, Apele Române, Garda de Mediu și ENEL au stabilit ceea ce era evident: familia lui Palaz a construit ilegal beach barul. Azuma Beach SRL a fost amendată atunci cu 40.000 de lei, totodată, autoritățile dispunând dezafectarea construcției ilegale.

De atunci, nicio instituție a statului nu a îndrăznit să se atingă de afacerea ilegală a lui Palaz. Mai mult, autoritățile își pasează responsabilitatea una alteia, într-un lung șir de ilegalități.

Claudiu Palaz
Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral nu îndrăznește să deranjeze afacerea ilegală a vicepreședintelui CJ Constanța Claudiu Palaz

Intangibilul Claudiu Palaz. De ce refuză Apele Române să aplice legea

Am solicitat Administrației Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral să explice de ce nu a pus în aplicare decizia de desființare a construcției ilegale de pe Plaja Azuma.

Răspunsul instituției este de-a dreptul scandalos: nu demolează barul și nu strică afacere Palaz pentru că nu vor să afecteze confortul turiștilor.

“Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral nu a intervenit, până acum, în vederea dezafectării construcţiei ca urmare a faptului că răspunsul Primăriei Municipiului Constanţa – Direcţia Generală Poliţia Locală, Biroul de Urmărire şi Executare Măsuri în domeniul Construcţiilor a fost transmis târziu, în plin sezon estival, precum şi din cauza numărului mare de turişti prezenţi pe plajă. Lucrările de dezafectare ar fi pus în pericol siguranţa şi confortul turiştilor, este explicația jenantă a funcționarilor publici, care dovedește, practic, că Apele Române protejează afacerea ilegală a lui Palaz pe plaja statului.

În acest timp, familia Palaz își vede liniștită de afacerea ilegală și numără banii câștigați de pe urma turiștilor pe care Apele Române nu vrea să-i pună „în pericol”.

Claudiu Palaz
Claudia Palaz, soția vicepreședintelui CJ Constanța, conduce afacerea la barul construit ilegal pe plajă

Director Apele Române: Nu vreau să fac dezordine

Claudiu Palaz
Directorul Administrației Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral Hristu Uzun

Am încercat să stăm de vorbă cu directorul general al instituției, Hristu Uzun. Întrebat cum ar putea fi puse în pericol siguranța și confortul turiștilor, în condițiile în care dimineața plaja este pustie, iar construcția care trebuie dezafectată nu este un bloc cu trei etaje, ci una ultraușoară care poate fi pusă la pămând doar de câțiva muncitori, Uzun s-a încurcat în explicații: „Nu pot să fac asta în plin sezon estival, pentru că fac dezordine. Dacă sunt 3.000 de turiști în zonă? Oricum, sunt în trafic la volan, dacă mai aveți întrebări trimite-ți-mi în scris”.

L-am întrebat pe directorul Uzun dacă are cunoștință și despre celelalte beach baruri construite la fel de ilegal ca și cel al vicelui CJ Constanța. Acesta a spus că știe și că a aplicat… măsurile legale. Cu toate acestea, și celelalte construcții ilegale continuă să funcționeze nestingherite de nimeni.

„Camorra” de la Constanța

Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral este doar o rotiță din angrenajul mafiot care îi protejează la Constanța pe baronii locali.

În cazul lui Palaz, din aceste mecanism a făcut parte și Poliția Locală Constanța, aflată în subordinea directă a primarului Decebal Făgădău.

Claudiu Palaz
Primarul Constanței Decebal Făgădău

Deși avea atribuții în a aplica legea, Poliția Locală a preferat să nu se implice.

„În cazul neîndeplinirii de către autoritatea administrației publice competente a procedurii de desființare, în termen de 15 zile de la solicitare, proprietarul sau administratorul legal al terenului aparținând domeniului public ori privat al statului va putea trece de îndată la desființarea construcțiilor executate fără autorizație de construire”, este răspunsul halucinant al Poliției Locale Constanța remis către Apele Române.

Claudiu Palaz
Felix Stroe, direcorul RAJA Constanța, nu a vrut nici el să impieteze afacerile familiei Palaz

Lanțul complicităților a fost completat de RAJA SA Constanța, operatorul public de apă potabilă, al cărei director este Felix Stroe (PSD), precum și furnizorul de energie electrică ENEL.

Astfel, RAJA a aprobat ilegal firmei Azuma Beach Bar SRL, fără proiect și alte documente obligatorii, montarea de apometre. Și tot ilegal, ENEL a aprobat un spor de putere pentru vila lui Palaz (branșament electric de 380V), pentru alimentarea beach barului.

Tomac știe?

Mai-marii din PMP nu par să fie deranjați că șeful filialei Constanța sfidează legea și autoritățile, deși în calitate de vicepreședinte al Consiliului Județean Claudiu Palaz este plătit să vegheze la respectarea ei.

Președintele PMP, Eugen Tomac, s-a pozat cu Claudiu Palaz chiar pe Plaja Azuma.

Până la data publicării acestui articol, vicepreședintele CJ Constanța, Claudiu Palaz, nu a răspuns întrebărilor ziarului Cetățeanul legate de construcția ilegală de pe plaja Azuma.

Claudiu Palaz
Președintele PMP, Eugen Tomac (stânga) s-a pozat cu Claudiu Palaz chiar pe Plaja Azuma

 

LĂSAȚI UN MESAJ