joi, noiembrie 21, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăRecomandările editorilorCadoul otrăvit al lui Darius Vâlcov. Loviturile date înainte de plecare

Cadoul otrăvit al lui Darius Vâlcov. Loviturile date înainte de plecare

-

Cadoul otrăvit al lui Darius Vâlcov au fost măsurile nocive date înainte de a pleca de la Guvern au afectat aproape iremediabil România. Mascate sub ideea că sunt masuri naționaliste care vin să ajute poporul, acestea au crescut prețurile la aproape toate produsele, dar și unele taxe, precum și cursul valutar.  

„A plecat Vâlcov și, odată cu el și protejatele domniei sale de la ANAF și CNAS… Nu știu câți realizați cât de toxic a fost acest om, premier de facto al Guvernului Dăncilă, dar și un pion extrem de important în guvernele Grindeanu și Tudose… Va fi mult de lucru pentru a repara relele făcute de acest personaj, multe dintre ele făcute însă cu suportul actualului ministru, domnul Teodorovici”, a declarat Gabriel Biriș pe pagina sa de Facebook.

1. A blocat investițiile în exploatarea gazului din Marea Neagră prin Legea 256/2018. Gazul nostru rămâne pe fundul marii, investiții de miliarde nu sunt făcute, mii de locuri de muncă bine plătite nu sunt create, miliarde de lei la buget din redevențe, impozite și contribuții nu sunt încasate, timp în care importurile de gaze din Rusia cresc precum Făt-Frumos… Singurul lucru cert obținut prin această lege gândită de domnii Vâlcov și Dragnea este deschiderea unei porți largi pentru un litigiu la ICSID, litigiu din care putem pierde miliarde.

2. Prin OUG 114 a afectat grav întregi sectoare vitale ale economiei:
– producătorii români de gaz (în ambii statul fiind acționar, în Romgaz chiar majoritar) au fost loviți prin prețul maxim la gaz, veniturile ciuntite iar capacitatea lor de a investi grav afectată atât prin această măsură, cât și prin stoarcerea lor de dividende;
– întreg sectorul bancar a fost lovit crunt de „taxa pe lăcomie”, creditarea fiind practic blocată în prima parte a anului, până când taxa asta neroadă a fost semnificativ ajustată. Au suferit nu numai băncile, ci în special companiile românești care au nevoie de linii de finanțare bancară. A suferit și Trezoreria, nemaiputandu-se împrumută din țară, fiind nevoie de miliarde de euro credite externe – ceea ce evident că afectează și bugetul, dobânzile imense plătite nemaifiind impozabile în România;
– a blocat întregi sectoare de activitate care foloseau zilieri, prin eliminarea posibilității angajării lor în afară agriculturii. Între timp, situația asta a fost parțial rezolvată;
– a impus taxe aberante în domeniul energiei electrice, cu efect direct la priză, problema încă nerezolvată;
– a impus taxe aberante în telecom, blocând practic investițiile în 5G;
– a creat un risc uriaș pentru constructori/producători de materiale de construcție, scutirile de impozit pe venit și CASS fiind supuse regulilor privind ajutorul de stat, ajutor care trebuia aprobat ex ante de Comisie – nici astăzi notificarea nu a fost transmisă… Să spunem că ajutorul de stat acordat și neaprobat trebuie recuperat, probabil că s-a gândit că plătește statul pentru asta…

3. A bulversat întreagă piață a distribuției de motorină printr-un OPANAF care scotea din piață comercianții en-gross fără depozite și asta doar pentru a curați piață de concurență în beneficiul nu știu cui, că doar între engross-iști motorină circulă cu acciza plătită la scoaterea din antrepozit, deci nu putem vorbi de combaterea evaziunii. Mai mult, după ce instanțele au suspendat aplicarea OPANAF, a avut tupeul (cu mâna dlui Mișa) să îl abroge și să dea unul cu conținut identic. Doar după ce instanțele au spus că și acesta era suspendat de drept a dat înapoi și l-a abrogat, situația revenind la normal.

4. A afectat grav încrederea investitorilor în România introducând în programul guvernului Tudose eliminarea impozitului pe profit și înlocuirea lui cu impozitul pe cifra de afaceri. În lipsa impozitului pe profit, nicio convenție privind evitarea dublei impuneri, nicio directiva pe impozite directe nu ar mai fi fost aplicabile iar România ar fi devenit o pată neagră pe harta investitorilor… Din fericire reacția fermă a mediului de afaceri și a ambasadelor a blocat implementarea acestei inepții. Pe care până la urmă tot a implementat-o parțial ridicând plafonul la micro de la 100k euro la 1 milion, lărgind sfera de aplicare a acestui impozit și pentru consultanță și management, ceea ce evident că a dus la mutarea multor salarii pe micro, erodand încă și mai mult baza de venituri fiscale…

5. A încercat să bulverseze întreagă administrare fiscală prin propunerea privind impozitul pe gospodării. Milioane de oameni ar fi trebuit să se reinregistreze la ANAF iar ANAF ar fi trebuit să înlocuiască administrarea actuală pe CNP cu altceva…

6. Era cât pe ce să blocheze firmele românești cu SPLIT TVA (tot cu mâna dlui Mișa), noroc că în Parlament OG 23/2017 a fost serios modificată (cu aportul important al dlui Teodorovici, atunci într-un fel de opoziție internă). Chiar și așa, tocmai ne-am ales cu un infringement pentru această măsură stupidă (evident însă că nu avem și o creștere a colectării TVA).

„Lista poate continuă, dar mă opresc acum aici. Va fi mult de lucru la reparații, dar pagubele de miliarde create de acest personaj extrem de toxic rămân ale noastre…”, a conchis Gabriel Biriș.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

AEP şi-a cumpărat masă cu 32.000 de euro şi scaune cu câte 500 de euro unu

0
Biroul Electoral Central și Autoritatea Electorală Permanentă au cumpărat la finalul lunii trecute, în toiul pregătirilor pentru alegerile prezidențiale și parlamentare, o masă în valoare de peste 32.000 de euro și 32 de scaune cu 500 de euro bucata...