55% dintre români vor să lucreze în străinătate din cauza politicienilor

munca la negru

55% dintre români vor să lucreze în străinătate, conform celui mai recent studiu realizat la nivel internațional de către Bestjobs și The Boston Consulting Group. Cei mai mulți dintre respondenții români care și-ar dori să lucreze într-o altă țară au sub 30 de ani și au studii superioare.

România se află pe același palier cu state precum Austria, Germania, Italia, Irlanda, Belgia sau Danemarca în ceea ce privește dorința de mobilitate a forței de muncă (între 50% și 60% dintre respondenți).

În ceea ce privește top 10 țări unde și-ar dori să lucreze, românii au ales state precum Germania, Marea Britanie, Franța, Elveția, Statele Unite, Canada, Austria, Spania, Belgia și Italia. În același timp, România a fost și ea nominalizată în top 5 state în care și-ar dori să lucreze respondenții din Israel, Coreea de Sud, Italia, Turcia, Ghana, Nigeria, Egipt, Norvegia, Grecia sau Qatar.

La nivel global, topul celor mai atractive țări în care candidații ar dori să lucreze este condus de Statele Unite ale Americii, Germania, Canada, Australia și Marea Britanie.

55% dintre români vor să lucreze în străinătate din cauza politicienilor

Printre cele mai importante motive pentru care românii ar alege să lucreze într-o altă țară se numără dorința de a avea un trai mai bun, instabilitatea politică din România, accesul la servicii guvernamentale și sociale mai bune și oportunități mai bune de carieră.

„Observăm că în multe state din Europa Centrală și de Est disponibilitatea de relocare a candidaților a scăzut semnificativ în ultimii ani, pe fondul îmbunătățirii condițiilor economice. Și totuși, în țări precum România, climatul politic și social reușește să influențeze tot mai mult decizia de mobilitate a forței de muncă, în contextul în care angajații își doresc nu doar siguranță financiară, ci și un mediu stabil și predictibil în care să trăiască”, declară Mădălina Dan, Clients Manager în cadrul Bestjobs.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.