29 de sesizări privind posibile infracțiuni la referendum

Astăzi, au fost înregistrate 29 sesizări privind posibile infracţiuni sau contravenţii legate de desfăşurarea referendumului pentru revizuirea Constituţiei, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog. 

„În primele zece ore de la începerea procesului de vot au fost înregistrate 29 de sesizări privind posibile contravenţii sau infracţiuni în legătură cu referendumul. Fiecare sesizare a fost verificată cu operativitate pentru a fi dispuse măsurile prevăzute de lege. Până acum, patru sesizări nu au fost confirmate, restul fiind soluţionate sau în curs de verificare. Pentru cinci fapte contravenţionale au fost aplicate amenzi în valoare de 6.100 lei. De asemenea, poliţiştii efectuează cercetări cu privire la săvărşirea a cinci infracţiuni”, a spus reprezentantul MAI.

O membră a Biroului electoral dintr-o secţie din Bucureşti a sesizat faptul că o persoană ar fi luat de pe masă peste 80 de buletine de vot şi ar fi încercat să fugă cu ele, persoana fiind prinsă imediat de jandarmii care asigurau paza secţiei. În acest caz s-a întocmit dosar penal pentru furt.

Alte sesizări privind posibile infracțiuni la referendum

„Într-o comună din Dolj poliţiştii au fost sesizaţi de către un bărbat cu privire la faptul că un angajat al primăriei ar fi strâns mai multe cărţi de identitate ale unor cetăţeni din localitate şi ar fi votat în locul acestora. Poliţiştii au descoperit în autoturismul persoanei respective 17 cărţi de identitate care aveau aplicate pe spate autocolante cu inscripţia Votat. S-a întocmit dosar penal pentru fraudă la vot”, a afirmat Monica Dajbog.

Un cetăţean dintr-o comună din Botoşani a sunat la 112 pentru a sesiza faptul că nu a fost lăsat să voteze într-o secţie de votare din municipiul Botoşani. Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat. Bărbatul a votat în cele din urmă, dar la o altă secţie de votare. În judeţul Giurgiu poliţiştii efectuează verificări după ce au primit o sesizare cu privire la faptul că primarul unei localităţi i-ar fi îndemnat pe participanţii la o cununie civilă să meargă la vot

În judeţul Cluj printr-un apel la 112 a fost semnalat faptul că o persoană bolnavă psihic a fost ajutată să voteze de un membru al Biroului electoral al secţiei de votare, iar la ieşire s-ar fi întâlnit cu primarul localităţii care i-ar fi oferit o sumă de bani. Se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de corupere a alegătorului. În Gorj, doi membri ai unei secţii de votare au plecat cu urna specială fără a fi însoţiţi de angajaţii MAI

De asemenea, poliţiştii efectuează verificări şi în cazul sesizărilor privind situaţiile de turism electoral.

Până la ora 17,00 şi-a exercitat dreptul de vot 447 de persoane din centrele de reţinere şi arest preventiv din cele 513 care au solicitat să voteze prin intermediul urnei speciale.

LĂSAȚI UN MESAJ

*