PNL va ataca Codul Administrativ la Curtea Constituțională

PNL va ataca Codul Administrativ la Curtea Constitutionala

PNL va ataca la Curtea Constituţională Codul Administrativ, pe care îl consideră neconstituţional, pentru că nu putea fi adoptat prin ordonanţă de urgenţă, dar şi pentru prevederea care a permis adoptarea, prin majoritate simplă, a celor 20 de hotărâri privind înfiinţarea companiilor municipale din Bucureşti. Anunțul a fost făcut, marţi, de către preşedintele PNL Sector 5, Cristian Băcanu.

 „Vă anunţăm că PNL va ataca la CCR şi avem şi mijlocul procedural să o facem, Codul administrativ. Pentru că pe de o parte avem o problemă cu neconstituţionalitatea întregului cod administrativ care nu putea fi în opinia noastră adoptat prin ordonanţă de urgenţă aşa cum a fost adoptat şi pe de altă parte avem o problemă legată de neconstituţionalitatea prevederii din codul administrativ care a permis adoptarea acestor hotărâri”, a declarat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele PNL Sector 5 Cristian Băcanu.

Peşedintele PNL Sector 5 a mai menționat că există un proces în derulare privind închiderea societăţilor nou-înfiinţate.

„Avem un proces în derulare, care are termen în septembrie, privind închiderea societăţilor doamnei Firea. Prin aceste hotărâri, pe care Consiliul General le-a adoptat, se încearcă blocarea acestui proces şi salvarea celor 20 de societăţi care funcţionează în mod nelegal. Primul pas este cel al depunerii plângerii prealabile, solicitând Consiliului General să revoce aceste hotărâri. După aceea, vom merge în instanţă şi vom cere anularea celor 20 de hotărâri şi, totodată, vom invoca o excepţie de neconstituţionalitate cu privire la Codul administrativ”, a precizat liderul PNL Sector 5, citat de Mediafax.

Totodată, Băcanu spune că ceea ce a făcut primarul Gabriela Firea este un abuz de putere şi că va cere Curţii Constituţionale să sancţioneze acest exces.

 

 

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.